x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Meseria care ar salva picioarele românilor

Meseria care ar salva picioarele românilor

de Monica Cosac    |    30 Mar 2018   •   16:41
Meseria care ar salva picioarele românilor

Aproape la fiecare oră, în România, un pacient îşi pierde un picior din cauza complicaţiilor diabetului zaharat - afecţiune care reprezintă o epidemie majoră la nivel mondial. Una dintre cele mai importante măsuri pentru diminuarea semnificativă a numărului amputaţiilor asociate diabetului, cu până la 85%, este introducerea în Clasificarea Ocupaţiilor din România a meseriei de podiatru, susţin specialiştii.

Diabetul reprezintă o problemă majoră la nivel mondial, o mare povară socială, economică și medicală atât în ţările subdezvoltate, cât şi în cele dezvoltate. Până la 70% dintre persoanele cu diabet vor dezvolta neuropatie diabetică sau pierdere a sensibilităţii la piciorul diabetic, astfel că amputația de membru inferior la persoanele cu diabet zaharat este de până la 20 de ori mai frecventă decât amputaţia la persoanele fără diabet.

Medicii estimează că, în ţara noastră, aproape la fiecare oră are loc o amputaţie în rândul persoanelor cu diabet, cu o medie de 14 de intervenţii pe zi, adică aproximativ 5.040 de amputaţii în fiecare lună. Totodată, studiile arată că în urma unei amputaţii majore, jumătate dintre pacienţi vor avea o nouă amputaţie la celălalt picior, în următorii doi ani.

Tocmai de aceea, îngrijirea specializată a piciorului, din partea unui podiatru, este o necesitate acută pentru persoanele cu diabet zaharat din România, care dezvoltă complicații la nivelul picioarelor, avertizează medicii. Potrivit acestora, podiatrii nu numai că reduc riscul de amputaţii, dar au un impact semnificativ asupra ratelor de spitalizare şi de reulceraţii.

„Având în vedere atât implicaţiile profunde asupra persoanei care primeşte indicaţia de amputaţie la nivelul membrelor inferioare (afectarea sănătăţii, implicaţii emoţionale, de integrare în zona socială, financiare), cât şi implicaţiile financiare susţinute de către sistemul de sănătate în această problematică, Asociaţia de Podiatrie militează ca România să adopte urgent modelele internaţionale de îngrijire a diverselor afecţiuni ale piciorului, modele cu efecte sociale şi economice vizibile. Ne dorim ca împreună cu toţi reprezentanţii medicali implicaţi în această problematică să continuăm educarea la nivel naţional a pacienţilor în vederea prevenţiei şi informarea în problematica complicaţiilor piciorului diabetic ce pot conduce la amputaţie”, spune dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Asociaţiei de Podiatrie.

Ulcerele piciorului diabetic sunt cauzate de diferiţi factori care, în final, conduc la distrugerea pielii: neuropatii diabetice periferice şi autonome, boli vasculare, îngrijire inadecvată a piciorului, încălţăminte inadecvată.

În prezent, meseria de podiatru este dezvoltată şi reglementată la nivel internaţional în 19 ţări, estimându-se că există peste 100.000 de podiatri în întreaga lume.  

Federaţia Internaţională de Diabet estimează că, prin includerea podiatrilor în echipa multidisciplinară care îngrijeşte atât piciorul diabetic, cât şi piciorul cu alte afecţiuni, numărul amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare ar putea fi redus cu până la 85%.

×
Subiecte în articol: complicatii diabet zaharat