x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Pintea, despre imunoglobulină: „Nu mai avem nicio doză”

Ministrul Pintea, despre imunoglobulină: „Nu mai avem nicio doză”

de Monica Cosac    |    07 Mar 2018   •   13:10
Ministrul Pintea, despre imunoglobulină: „Nu mai avem nicio doză”
Sursa foto: Karina Knapek

Ministerul Sănătăţii ia măsuri urgente în criza imunoglobulinei umane, care datează din vara anului trecut. Cu toate că, pentru unii pacienţi, chiar şi o singură zi fără imunoglobulină poate însemna moarte, autorităţile române au declanşat mecanismul de protecţie civilă şi a cerut ajutorul UE şi NATO abia acum, după ce spitalele au rămas fără nicio doză din acest tratament vital. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, ieri, că există deja un răspuns de la Crucea Roşie din Austria. Acest mecanism, însă, este doar o soluţie de moment şi nu rezolvă criza imunoglobulinei din ţara noastră.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni seara, că a luat decizia declanșării Mecanismului European de protecție civilă, după ce au fost epuizate toate variantele de rezolvare pe termen scurt a lipsei de imunoglobulină în spitale”, decizia fiind aprobată de premierul României.

În acest moment, în ţară nu mai dispunem de nicio doză de imunoglobulină (...) Acest mecanism înseamnă că cererea noastră ajunge într-un sistem electronic de unde statele care sunt conectate iau informaţiile şi ne oferă dacă au cantităţile de care România are nevoie în acest moment. Pot să vă spun că deja avem un răspuns (…) este vorba despre Crucea Roşie din Austria”, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, adăugând că au fost solicitate 10.000 de doze, cantitatea necesară pentru două luni. De asemenea, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, care se află la Bruxelles la o întâlnire NATO, a transmis o cerere privind imunoglobulina şi ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Ministrul Pintea a ţinut să precizeze că existau promisiuni din partea producătorilor că o cantitate de imunoglobulină va ajunge în România în cursul acestei luni, însă acestea nu au fost respectate, termenul fiind amânat din nou, până în aprilie. Ceea ce era prea mult, viaţa a sute de pacienţi fiind déjà în pericol.

Criză ignorată, soluţii de moment

Declanşarea acestui mecanism nu rezolvă criza imunoglobulinei pentru pacienţii din ţara noastră. Anual, România are nevoie de 956 de kilograme de imunoglobulină, iar ministrul Pintea este de părere că, pe termen lung, soluția nu este cumpărarea imunoglobulinei, ci producerea ei, la Institutul Cantacuzino.

Imunoglobulina este o substanţă obţinută din plasma sanguină umană şi este necesară pacienților cu boli care afectează sinteza anticorpilor (cei diagnosticați cu imunodeficiențe primare, boli auto-imune sau care iau tratament pentru cancer). Discontinuităţile în aprovizionare şi, în final, dispariţia acestor produse vitale au fost generate de retragerea de pe piaţă a producătorilor de medicamente, care au acuzat preţuri prea mici şi taxe prea mari. Dispariţia tratamentului a fost ignorată constant, mai bine de jumătate de an, de fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, în ciuda numeroaselor semnale de alarmă trase atât de pacienţi, cât şi de medici.

În decembrie 2017, Guvernul a decis să suspende taxa clawback pentru imunoglobulină începând cu 1 ianuarie 2018, timp de doi ani, însă niciun producător nu s-a grăbit să aducă imunoglobulină în țară.

Mecanismul UE de protecţie civilă acţionează în domeniul ajutorului umanitar pentru a răspunde necesităţilor care apar în urma unui conflict sau a unei catastrofe. În prezent, mecanismul include cele 28 de state membre ale UE, plus Islanda, Muntenegru şi Norvegia.

×