x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Sănătăţii reia controalele de sanitaţie în spitale

Ministrul Sănătăţii reia controalele de sanitaţie în spitale

26 Mai 2016   •   15:02
Ministrul Sănătăţii reia controalele de sanitaţie în spitale

Noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, ieri, că Inspecţia Sanitară de Stat va începe o acţiune de control încrucişat la nivel naţional, în cadrul acesteia urmând să fie făcute teste de sanitaţie pentru toate substanţele biocide folosite în spitale. O măsură similară a fost anunţată şi de fostul ministru, Achimaş Cadariu, rezultatele, însă, fiind comunicate cu mai multe omisiuni, fapt care a dus la demiterea acestuia.

 

Vlad Voiculescu a promis că acţiunile vor fi transparente, iar rezultatele vor fi comunicate imediat după centralizarea lor. "Avem aici câteva măsuri imediate şi un plan naţional de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale. Între măsurile imediate pot să vă anunţ că Inspecţia Sanitară de Stat pregăteşte o acţiune de control încrucişat la nivel naţional, că vom face teste de sanitaţie pentru toate substanţele biocide folosite în spitale, iar rezultatele vor fi publicate imediat după centralizarea lor. Testele ne vor arăta dacă dezinfectanţii folosiţi îşi fac treaba şi ne vor da un indiciu asupra modului în care procedurile de igienizare sunt respectate în spitale", a declarat Voiculescu.

Noul ministru a adăugat că intenţionează să schimbe modul în care sunt realizate contractele managerilor de spitale, pentru a-i încuraja să raporteze aceste infecţii. "Planul naţional de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale are câteva măsuri mari. Prima, relativ simplă şi de care o să ne ocupăm imediat, este o schimbare în contractele de management. În acest moment, managerii care raportează infecţii nosocomiale sunt penalizaţi. Avem o problemă de personal pe care, din păcate, nu o să o putem rezolva imediat şi, după cum ştiţi, omul sfinţeşte locul", a spus ministrul Sănătăţii. O altă măsură anunţată este aceea a pregătirii personalului medical în contextul în care lipsesc epidemiologii, microbiologii şi infecţioniştii.

"Ne lipsesc epidemiologi, microbiologi, infecţionişti. Va trebui să luăm măsuri pentru trainingul personalului actual şi, de asemenea, pentru încurajarea rezidenţilor să meargă către aceste specialităţi, care ne sunt necesare acum, dar ne vor fi necesare pentru mult timp de acum încolo", a spus ministrul. Acesta a adăugat că o altă măsură urgentă este investiţia în laboratoarele din spitale.

"Laboratoarele spitalelor au nevoie de investiţii. Asta este un lucru cert, de asemenea, pe care poate să-l certifice orice medic care lucrează într-un spital de stat", a spus Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu spune că va avea loc o reorganizare în cadrul Ministerului Sănătăţii, urmând să se pună mai mult accent pe funcţia de control a instituţiei. Acesta a cerut şi sprijinul personalului din spital pentru realizarea de protocoale mai bune care să împiedice răspândirea infecţiilor

Voiculescu a vorbit şi de posibilitatea ca biocidele folosite în spitale să fie achiziţionate direct de minister, nu de către spitale.

×