x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Moș Crăciun a adus daruri și pentru copiii nevoiași din județul Dâmbovița

Moș Crăciun a adus daruri și pentru copiii nevoiași din județul Dâmbovița

de Diana Scarlat    |    22 Dec 2019   •   20:56
Moș Crăciun a adus daruri și pentru copiii nevoiași din județul Dâmbovița

Peste 20 de copii minunați din mai multe localități ale județului Dâmbovița au primit, în acest weekend, un cadou mai puțin obișnuit, care îi va ajuta pe termen lung și foarte lung: a fost inaugurată Casa Speranței și a Bucuriei. Proiectul-fanion al Asociației Comunitare G.A.E.S.T.I va da șansa unor copii extraordinari să invete să viseze, așa cum a spus unul dintre fondatorii proiectului, Alexandru Dincă, la evenimentul de deschidere a centrului.

Povestea clădirii îm care funcționează acest centru pentru copiii nevoiași, în cartierul Arsuri al orașului Găești, este una de succes, după un eșec inițial, pentru că spațiul a fost recuperat, cu ajutorul primăriei, după ce a fost un proiect greșit inițial, o grădiniță construită cu mai mulți ani în urmă, care nu și-a putut atinge obiectivul. Clădirea și terenul au fost transformate în spațiu de invățare și de joacă pentru copiii și tinerii care pot, astfel, să beneficieze de o educație de foarte bună calitate. Unii dintre ei au deja rezultate excepționale la școală sau la diverse concursuri de creativitate. La Casa Speranței și a Bucuriei vor activa cadre didactice voluntare, dar și instructori ai Casei de Cultură si ai Clubului Copiilor, precum și cetățeni cu suflet mare din oraș.

Tot în acest weekend, copiii nevoiași din localitatea Vlădeni, județul Dâmbovița, au primit cadouri și bonurile de masă obținute în urma unei campanii de donare se sânge, inițiată și susținută de membrii USR.

 

×