x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Moș Crăciun nu vine și la polițiști

Moș Crăciun nu vine și la polițiști

de Diana Scarlat    |    21 Dec 2017   •   10:30
Moș Crăciun nu vine și la polițiști
Sursa foto: Victor Stroe

Politicienii pot respira ușurați măcar în privința protestelor transportatorilor și ale polițiștilor până după sărbătorile de iarnă. Cele două categorii profesionale care au ieșit ieri în stradă la București ar putea renunța la proteste până după 1 ianuarie, chiar dacă nu li se vor rezolva revendicările. Carmen Dan, ministrul de Interne, a respins toate cererile polițiștilor.

Deficitul de personal rămâne în continuare de 25.000 de polițiști și circa 7.000 de jandarmi, chiriile nu se decontează, salariile forțelor de ordine nu cresc după transferul contribuțiilor, iar unora chiar le scad, după ultimele decizii de organizare. Cu aceste nemulțumiri au ajuns ieri în fața MAI membrii Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). „Nu am rezolvat nimic. Vom continua protestele, dar după sărbători. La noi sunt probleme mult mai complexe decât în alte domenii, pentru că efective sunt puține, se intră în libere și vor intra foarte mulți polițiști în ture suplimentare, astfel încât va fi foarte greu să continuăm, dar, cu certitudine, în primul trimestru al anului viitor vom face proteste masive, cu 10-15 mii de oameni”, a explicat, pentru Jurnalul, Dumitru Coarnă, liderul SNPPC. Principala problemă a MAI rămâne în continuare subfinanțarea. „Este vorba despre impactul financiar, pe care l-au calculat la circa patru miliarde de lei pe an și nu sunt bani, astfel încât nu se poate aplica legea salarizării și pentru polițiști. Sistemul de referință rămâne cel actual. Vor fi și scăderi salariale pentru circa 8.000 de polițiști, pentru că a dispărut o instituție, cea a intervenției la domiciliu (misiuni pentru care se plătea suplimentar n.n.). Pe transferul de contribuții nu sunt scăderi, dar nu vor fi creșteri în salariul net. Am cerut și schimbarea statutului polițistului, dar și aici este vorba de impactul financiar și nu s-a aprobat nimic”, mai spune Coarnă.

Taximetriștii încă așteaptă OUG

Și taximetriștii se retrag din stradă până anul viitor, în așteptarea unei OUG pentru scoaterea în ilegalitate a piraților din transporturi, care acum nu pot fi sancționați, din cauza formei unei legi care-i protejează. „Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, i-a expus premierului cerințele noastre, a venit și decizia Curții Europene, care spune că UBER este serviciu de taxi. Vom vedea dacă mai ieșim în stradă în următoarele două zile, dar așteptăm OUG pentru modificarea legii. Dacă nu se va rezolva această problemă, probabil vom protesta în fiecare săptămână, dar după 1 ianuarie”, a declarat, pentru Jurnalul, Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Ministerul nu acceptă să dezvolte nicio inițiativă legislativă, pentru că nu sunt bani și toate modificările cerute de polițiști sunt cu impact financiar

Dumitru Coarnă, lider SNPPC

Deși ministrul de Interne, Carmen Dan, le-a spus protestatarilor că nu poate rezolva nimic din tot ce au cerut, oamenii legii vor opri protestele până anul viitor, pentru că vin sărbătorile.

×
Subiecte în articol: protest politisti