x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Municipalitatea vrea să introducă un sistem integrat de automate de comercializare a titlurilor de călătorie pentru transportul public

Municipalitatea vrea să introducă un sistem integrat de automate de comercializare a titlurilor de călătorie pentru transportul public

25 Aug 2017   •   18:37
Municipalitatea vrea să introducă un sistem integrat de automate de comercializare a titlurilor de călătorie pentru transportul public

Un proiect de hotărâre privind realizarea unui sistem integrat de automate de comercializare a titlurilor de călătorie (e-ticketing) pentru transportul public urmează să fie dezbătut în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

"Prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 - 2030 Regiunea Bucureşti-Ilfov, s-a stabilit la capitolul G-3 Managementul mobilităţii şi ITS 'introducerea unui sistem integrat de e-ticketing pentru modurile de transport public în Bucureşti - Ilfov. Acest sistem include carduri inteligente pentru pasageri, automate pentru emiterea cardurilor...'", se arată în expunerea de motive.

Dacă proiectul va fi adoptat de consilierii municipali, implementarea lui revine în sarcina direcţiilor de specialitate ale primarului general şi Regiei Autonome de Transport Bucureşti. AGERPRES

×
Subiecte în articol: transport public