x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Neînțelegeri la conducerea TVR. Consiliul de Administrație cere demisia Doinei Gradea

Neînțelegeri la conducerea TVR. Consiliul de Administrație cere demisia Doinei Gradea

30 Iul 2020   •   11:12
Neînțelegeri la conducerea TVR. Consiliul de Administrație cere demisia Doinei Gradea

Într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului, cinci membri din Consiliul de Administraţie (CA) al TVR solicită demisia preşedintelui-director general Doina Gradea. Motivul principal îl reprezintă felul în care aceasta a gestionat patrimoniul instituții publice.

"De asemenea, tot ieri (miercuri, 29 iulie 2020, n.r.), Filiala MediaSind din TVR a prezentat public detalii din şedinţa CA în care s-au prezentat informaţii privind iminenta păgubire a patrimoniului TVR prin înstrăinarea unui teren aflat în administrarea studioului teritorial TVR Cluj, în suprafaţă de 4174 mp!

Modul suspect în care Doina Gradea şi şefa Serviciului juridic, Roxana Ionescu, au tratat procesul iniţiat de unele persoane care au revendicat un teren, proprietate TVR, situat în Calea Dorobanţi din Bucureşti, va fi sesizat Direcţiei Naţionale Anticorupţie de colegii din filiala MediaSind TVR Cluj, întrucât acestea nu au cerut mandat de reprezentare din partea Ministerului de Finanţe, dar nici din partea membrilor CA.

Au preferat însă să gestioneze această situaţie doar cu jurişti din TVR, care nici măcar nu s-au prezentat la toate termenele şi care nici nu s-au opus expertizelor nefavorabile, deşi, în alte speţe, cum ar fi procesele împotriva propriilor angajaţi sau împotriva MediaSind TVR, conducerea TVR a plătit sume colosale pentru cele mai scumpe case de avocatură!", arată MediaSind.

Privitor la procesul în care SRTV riscă să piardă 4.174 mp din terenul aparţinând TVR Cluj, atât şefa TVR, cât şi şefa compartimentului juridic s-au încurcat în explicaţii, se arată în document.

"Acestea nu au fost în stare să răspundă coerent la întrebările puse de reprezentantul salariaţilor, Karen Sebesi, referitoare la suspiciunile privind o posibilă afacere imobiliară cu proprietatea TVR, implicit, a statului român. Şefa compartimentului juridic, iritată de întrebările presedintelui MediaSind TVR, Sorin Torică, a refuzat să explice de ce nu a angajat, ca şi în cazul proceselor împotriva salariaţilor TVR şi împotriva MediaSind, o casă de avocatură specializată în astfel de cauze. Aceasta a refuzat să explice şi de ce TVR nu a contestat expertiza solicitată de către partea reclamantă. Şefa TVR a refuzat să explice de ce nu a solicitat în acest proces un mandat de reprezentare de la Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al statului, precum şi de la membrii CA. Nu în ultimul rând, aceasta nu a explicat de ce au fost ignorate toate semnalele de alarmă trase, de-a lungul timpului, de conducerea TVR Cluj! Singura informaţie concretă obţinută de la şefa de la juridic este că, în opinia ei, terenul se va pierde în proporţie de peste 50%".


Cei cinci membri semnatari ai scrisorii sunt Monica Ghiurco şi Karen Sebeşi - PSD, prof. univ. dr. Sorin Ilieşiu - PNL, Cristian Petcu şi Dan Lazea - USR.

Problemele semnalate sunt 

- situaţia deplorabilă în care se află televiziunea naţională după mai mult de jumătate din mandatul acordat de Parlament actualului PDG, aşa cum este reflectată de audienţele TVR;

- la o medie săptămânală a audienţei de circa 2%, TVR nu îşi mai îndeplineşte misiunea publică pentru că riscă să devină irelevantă pentru public;

- programele tv au fost reduse dramatic în ultima perioadă, singurele emisiuni păstrate pe post în perioada stării de urgenţă au fost cele realizate cu colaboratori pentru care s-au făcut plăţi consistente, în vreme ce personalul propriu era ţinut acasă prin Decizia Presedintelui-Director General, îngrădindu-li-se realizatorilor din TVR dreptul la muncă;

- scăderea audienţelor a fost continuă de la începutul mandatului actualului Preşedinte-Director general, calitate în care, de fapt, Doina Gradea este cea care decide grila TVR.

- blocarea, de către Doina Gradea, a încercărilor membrilor CA de a discuta și adopta soluții pentru lipsa de performanță a TVR
- încercările permanente de a reduce rolul CA la o maşină de vot pentru plăţi curente. 



 

×