x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Nota de plată a pandemiei: 1.100 miliarde de dolari

Nota de plată a pandemiei: 1.100 miliarde de dolari

de Dan Straut    |    28 Feb 2020   •   18:00
Nota de plată a pandemiei: 1.100 miliarde de dolari

Economiştii de la Oxford Economics au lansat un studiu potrivit căruia o criză medicală internaţională ar putea anula 1.100 de miliarde de dolari din Produsul Intern Brut (PIB) global. Aceasta ar fi nota de plată provocată de creşterea absenteismului la locul de muncă, productivitatea redusă, diminuarea călătoriilor, perturbarea liniilor de aprovizionare şi reducerea comerţului şi investiţiilor. „Răspândirea rapidă a coronavirusului va slăbi creșterea PIB-ului Chinei pe termen scurt, provocând perturbări în tot restul lumii. Ne așteptăm ca creșterea globală a PIB să încetinească la doar 1,9% în primul trimestru în acest an și am redus prognoza noastră pentru 2020 în ansamblu de la 2,5% la 2,3%, în scădere de la 2,6% în 2019”, notează analiştii de la Oxford. În schimb, Fondul Monetar Internaţional estimează că virusul va şterge doar 0,1 puncte procentuale din prognoza sa potrivit căreia economia mondială va înregistra un avans de 3,3% în 2020.

×