x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social O tonă de cocaină, găsită accidental în Deltă

O tonă de cocaină, găsită accidental în Deltă

de Theodora Şutiu    |    27 Mar 2019   •   11:30
O tonă de cocaină, găsită accidental în Deltă

Zeci de mascaţi înarmaţi până în dinţi au adus, ieri, la sediul Direcţiei antimafia, cele peste o mie de kilograme de cocaină, valorând peste 300 milioane de euro, descoperite în Deltă, pe plaja de la Sfântu Gheorghe. Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că barca în care erau stupefiantele a fost descoperită după ce traficanţilor le-a scăpat dintr-o dubă, pe drum, un pachet plin cu droguri.

„DIICOT Tulcea a fost sesizat că miercuri, pe raza unei localităţi din judeţ, dintr-o dubiţă înmatriculată în România a fost pierdut, cu ocazia manipulării, un pachet ambalat ce conţinea un kilogram de cocaină. Puritatea era de circa 90%. Apoi au fost făcute investigaţii specifice privind traseul mărfii. Vineri, 22 martie, pe malul Mării Negre a fost indentificată o barcă răsturnată, iar pe mal şi în barcă erau mai multe pachete", a explicat Bănilă.

Potrivit Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IGPR, drogurile veneau din America de Sud şi erau introduse în ţară pe cale maritimă.

 

×