x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Oale de lut periculoase pentru sănătate

Oale de lut periculoase pentru sănătate

de Monica Cosac    |    18 Iul 2019   •   19:30
Oale de lut periculoase pentru sănătate

Profitând de lipsa unei legi care să apere produsele autentice, chinezii au copiat modelele tradiţionale româneşti şi au invadat piaţa autohtonă cu oale de lut, realizate cu smalţ de plumb, care este periculos pentru sănătate, este semnalul de alarmă tras de specialiştii în ceramică.

„Chinezii lucrează de mult şi vând şi în Târgul Olarilor din Sibiu, pentru că nu există legi în România care să protejeze produsul autentic şi meşteşugarii şi care să intre în pieţe şi să spună, conform legii, piesa aceasta nu este autentică, este cu smalţ de plumb, nu se poate folosi pentru gătit, nu este cu smalţ ecologic. În străinătate, dacă te găseşte cu aşa ceva, îţi închide standul. Această lege ţi-ar proteja şi sănătatea”, a explicat muzeograful Karla Roşca, de la Muzeul ASTRA din Sibiu.

Potrivit acesteia, un cumpărător, care nu este specialist sau olar, reuşeşte cu greu să deosebească un vas de lut authentic, cu smalţ ecologic, de un fals. Muzeograful spune că „prin fierbere, smalţul de plumb intră în consistenţa alimentelor”.

×
Subiecte în articol: Oale de lut periculoase