x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ofensiva chinezilor şi a falşilor sibieni

Ofensiva chinezilor şi a falşilor sibieni

de Diana Scarlat    |    26 Iun 2018   •   11:31
Ofensiva chinezilor şi a falşilor sibieni
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Micii întreprinzători români numai au multe şanse de a face producţie sau comerţ cu produse locale. Nu doar în agricultură se simte influenţa nefastă a schimbărilor din ultimii ani de pe piaţa internă, ci şi în unele ramuri ale industriei. Sibienii se plâng, de mai mulţi ani că falşii producători şi reţelele de desfacere a mărfurilor contrafăcute le-au stricat şi piaţa şi imaginea, cu marfă scumpă  şi de calitate proastă, în marile oraşe, dar sunt eliminaţi de pe piaţă şi micii producători de pielărie, mobilă sau tricotaje.

Întreprinderile mici şi mijlocii nu sunt doar cifre şi statistici. Se vorbeşte, în ultimul an de sute de mii de firme închise din cauza noilor norme fiscale, însă problemele micilor producători sunt mult mai grave şi aproape imposibil de rezolvat. Cei mai afectaţi sunt producătorii ale căror mărfuri au fost înlocuite aproape în totalitate de importuri, indiferent de calitatea produselor. Cei mai mulţi nu vor să vorbească despre problemele pe care le au pentru că le este frică de controale în exces şi de răzbunarea celor care deja deţin monopolul pieţei. “Noi am început afacerea cu pielărie în 1993. A mers foarte bine, o perioadă, ne-am făcut clienţi fideli. Am mers la specializări, în străinătate, am încercat să facem totul cât mai bine, iar oamenii au fost foarte mulţumiţi de produsele noastre. Avem 30 de angajaţi, dar ne gândim că nu mai rezistăm până la sfârşitul anului. Nu doar fiscalizarea ne afectează, ci mai ales produsele importate din China. Uneori avem preţuri mai mici decât ale chinezilor, pentru marfă de calitate superioară, dar nici măcar aşa nu mai avem loc pe piaţă. Asta e soarta noastră, a micilor producători, care am vrut să facem ceva de calitate în România”, spune, sub anonimat, un fabricant de pantofi din judeţul Suceava. Producătorii se plâng şi de târgurile de produse tradiţionale, unde tot marfa chinezească le-a luat locul, iar toate locurile din ţară în care se organizează astfel de târguri sunt deja sub monopolul unor grupuri bine organizate. Nu întâmplător, o simplă plimbare pe la mai multe astfel de târguri este suficientă pentru a observa că peste tot sunt exact aceleaşi produse, la aproximativ aceleaşi preţuri, deşi vânzătorii de la tarabe şi standuri pretind că sunt produsele lor.

Clineţii nu mai înţeleg diferenţa

Nici magazinele din marile oraşe nu mai vând marfă de la producătorii români, chiar dacă există un foarte bun raport calitate/preţ. Şi nu doar din cauza impunerii pe piaţa românească a produselor din China, ci şi pentru că românii nu înţeleg deosebirea între mărfuri. „La noi în magazin vin clienţii vechi, dar sunt din ce în se mai puţini, poate şi pentru că o pereche de pantofi din piele, de la Suceava ţine cel puţin trei ani. Sunt mai mulţi producători de la care luăm marfă de cea mai bună calitate, s-au adaptat în fiecare an la modelele nou apărute pe piaţă, preţurile sunt foarte mici, comparativ cu ce se găseşte în alte magazine adică 70-80 de lei o pereche de pantofi din piele naturală, cusută, dar suntem nevoiţi să aducem şi marfă chinezească, pentru că asta ne cer clienţii. Am ajuns la concluzia, anul acesta, că va trebui să închidem magazinul dacă vrem să vindem în continuare doar produse româneşti, din piele naturală”, spune proprietarul unui magazin din Bucureşti. Nici cumpărătorii nu mai caută calitatea superioară, iar studiile de piaţă arată că peste 80% dintre românii din marile oraşe preferă să cumpere cu precădere din mall-uri, indiferent de raportul calitate/preţ, care poate fi mult mai bun la un mic magazin de cartier, cu marfă românească.

Falşii producători se extind

Consumatorii s-au obişnuit deja cu roşiile fără gust, cu brânza sau caşcavalul sibienilor care nu prea cunosc zona din care pretind că provin, sau cu mezelurile aşa-zis tradiţionale, în care inspectorii ANPC şi ANSVSA descoperă mai multe substanţe nocive decât în cele de producţie industrială. Dar nu sunt afectaţi doar consumatorii, ci şi producătorii, care degeaba se plâng, de mai muţi ani, că  sunt eliminaţi de pe piaţă de reţele care deţin monopolul, pentru că autorităţile nu iau prea multe măsuri. „Un crescător autentic de oi nu are timp să stea la piaţă, în fiecare zi. Poate cel mult două zile pe săptămână. Nu contestăm că nu sunt şi sibieni printre ei... dar sunt unii care n-au nicio oaie pe-acasă şi le-au plecat până şi şobolanii, pentru că n-au avut ce mânca. În timp ce adevăraţii producători vând brânza la poartă, pentru că nu-şi permit să se deplaseze la piaţă, standurile de falşi sibieni se înmulţesc de la o zi la alta. Un kilogram de brânză pleacă de la oierii din judeţul Sibiu cu jumătate din preţul de vânzare din Bucureşti şi alte oraşe, în timp ce brânza din lapte de soia, adusă din Bulgaria, este importată cu 4-5 lei/kg şi vândută cu acelaşi preţ ca cea autentică, de Sibiu. Ar trebui să vindem cu 10 de lei în plus faţă de preţul actual, pentru a avea profit. Noi mergem pe pierdere”, explică, pentru Jurnalul, unul dintre crescătorii de oi şi capre din judeţul Sibiu.

Degeaba se promovează ideea de a cumpăra produse româneşti, dacă exact producătorii sunt eliminaţi de pe piaţă, de reţelele care şi-au impus monopolul în comerţ.

 

 

×
Subiecte în articol: comerţ produse locale