x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social „Opriţi măsurile anti-elevi!”

„Opriţi măsurile anti-elevi!”

de Theodora Şutiu    |    09 Aug 2019   •   10:24
„Opriţi măsurile anti-elevi!”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Federația Elevilor din România (FER) solicită Guvernului să oprească „măsurile anti-elevi” cum ar fi tăirea fondurilor Ministerului Educaţiei şi proiectul de Hotărâre de Guvern,  prin care transportul județean este eliminat din sfera serviciilor publice, fapt care duce, implicit, la dispariția reducerilor pentru transport şi creşterea abandonului şcolar. „Proiectul reprezintă o nouă tentativă a MEN  de a plafona decontarea navetei. Motivul este că operatorii de transport nu mai pot fi obligați să respecte tarife maximale, deci aceștia pot stabili prețuri mai mari, iar şcolile  nu vor putea deconta decât suma prevăzută în această hotărâre, ceea ce reprezintă o treime din abonamentele elevilor”, precizează FER, în cadrul unui comunicat de presă.  Totodată, elevii cer Guvernului „să oprească șirul de măsuri luate împotriva elevilor și a sistemului de învățământ și, pe această cale, să oprească tăierea bugetului la educație”, se mai menţionează în document.  

×