x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Oraşul postcriză: mai aproape de casă şi de natură

Oraşul postcriză: mai aproape de casă şi de natură

de L. Budin    |    27 Apr 2020   •   18:00
Oraşul postcriză: mai aproape de casă şi de natură

Vrem, nu vrem, va trebui să trăim în condiţiile impuse de pandemie, până ce se va găsi o soluţie. Vom merge la muncă şi la şcoală respectând regulile de distanţare fizică şi ne vom bucura poate mai mult de lucrurile din jur. În acest sens, o asociaţie civică a elaborat un ghid de bune practici pentru administraţiile locale, astfel încât acestea să adapteze oraşul noului stil de viaţă, în acord cu nevoile cetăţenilor.

 

„Parcurile și spațiile verzi din oraș devin esențiale pentru sănătatea noastră mintală (...), odată ce depășim vârful epidemiei și putem ieși din nou afară”, scrie Dana Ostacie, cofondator al Asociaţiei Grow Up Romania. Spaţiile de relaxare şi de socializare vor trebui să fie altele decât cele de până acum, iar părinţii cu copii vor trebui să evite un timp locurile de joacă, chiar dacă sunt dezinfectate constant. „Devine astfel necesară încurajarea spațiilor verzi naturale – ce este mai distractiv pentru cei mici decât să se joace liberi în iarbă?”. Echipa Grow Up a pus deja la dispoziţia primăriilor din Capitală idei pentru spaţii şi locuri de joacă ce folosesc elemente din natură.

 

Fără garduri

Revitalizarea spaţiilor verzi din cartiere este importantă şi pentru păstrarea distanţei fizice, şi evitarea socializării în grupuri mari – lucru care se întâmplă de obicei în parcurile publice. „Prin desființarea gardurilor, pentru a permite accesul pe iarbă, și prin îngrijirea acestor spații, locuitorii din zonă se vor putea bucura de natură mai aproape de casă”, spun cei de la Grow Up Romania.

Ei mai sugerează igienizarea constantă a aleilor şi a mobilierului urban cu apă şi săpun, nu cu substanţe toxice. „Curăţenie” ar trebui să fie cuvântul de ordine peste tot în oraş, cu amenzi pentru încălcarea consemnului.

 

Încurajarea comunităţilor

Chestiunea mobilităţii urbane se pune mai mult decât oricând. Amenajarea de noi piste de biciclete, lărgirea trotuarelor, eliberarea şi reabilitarea celor existente asigură deplasarea cu mijloace alternative. Asociaţia sugerează, urmând modelul din alte ţări, închiderea temporară a străzilor înguste din zonele aglomerate, pentru a încuraja traficul pietonal.

Drumurile lungi şi îmbulzeala pot fi evitate dacă toate activităţile şi cumpărăturile esenţiale se realizează aproape de casă. Dezvoltarea cartierelor trebuie încurajată, atât la nivel economic, cât și al comunității. Asociaţia dă şi un exemplu recent: „Primarul Parisului a promovat această idee încă înainte de pandemie, insistând că orașul trebuie să se remodeleze, pentru ca rezidenții să-și poată îndeplini toate nevoile – fie ele pentru muncă, cumpărături, sănătate sau cultură – în 15 minute de la ușa proprie”.

 

„Pe cât de important este să păstrăm o distanță fizică de doi metri între noi, pe atât de important este să rămânem conectați social, dar și cu natura din jurul nostru”.

Asociaţia Grow Up Romania

 

Asociaţia Grow Up Romania şi-a propus să transforme Bucureştiul într-un oraş adaptat nevoilor copiilor şi părinţilor.

×