x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pacientă cardiacă, refuzată la spital

Pacientă cardiacă, refuzată la spital

de Monica Cosac    |    09 Ian 2018   •   13:10
Pacientă cardiacă, refuzată la spital
Sursa foto: megaflopp/Getty Images/iStockphoto

Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă la spitalele din Băicoi şi Ploieşti, după ce un medic a fost filmat cu o cameră ascunsă în timp ce refuza internarea unei paciente de 87 de ani, adusă cu ambulaţa. Mai mult, într-un acces de furie, medicul a rupt fişa bolnavei. Colegiul Medicilor Prahova s-a autosesizat cu privire la acest caz.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, de Bobotează, când medicul filmat cu camera ascunsă era de gardă la Spitalul Orăşenesc Băicoi. Potrivit imaginilor care au apărut în spaţiul public, medicul Marta Coman refuză să o interneze pe bătrână, deşi pacienta avea recomandare în acest sens de la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde nu mai erau locuri şi unde ajunsese trimisă tot de la Băicoi. „Internările nu se fac de la Ploiești către Băicoi. Aici eu hotărăsc dacă internez sau nu, nu Ploieștiul peste mine, cum nici eu nu hotărăsc peste ei. (...) Ce aveți azi de Bobotează să o internați?”, spune medicul, care refuză fără să-şi motiveze gestul: „pentru că nu vreau eu! (...) Nu-mi merge pixul!”.

Deşi nu e prima dată când pacienţii sunt plimbaţi de la o unitate medicală, la alta, din lipsă de locuri sau de medici, autorităţile responsabile, ca de obicei, găsesc explicaţii, nu soluţii.

Dr. Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, spune că “a fost iniţiată anchetă atât la Băicoi, cât şi la Ploieşti”, dar că unitatea medical din Băicoi “este un spital mic cu o secţie de boli interne, nu de cardiologie”, iar femeia avea probleme cardiace. “Doamna doctor în cauză, fiind pneumolog, se pare că a avut ezitări să interneze un pacient cu fibrilaţie atrială”, explică reprezentantul Ministerului Sănătăţii, ca şi când pacienţii ar trebui să se intereseze mai întâi ce medici au mai rămas prin spitalele ţării şi abia apoi să se îmbolnăvească şi musai pe domeniul doctorului.

Deşi nu fusese depusă nicio plângere în legătură cu acest caz, preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, Simona Schnelbach, a spus că se va autosesiza şi va demara o anchetă proprie.

Medicul filmat cu camera ascunsă în timp ce refuza internarea pacientei a cerut, ieri, desfacerea contractului de colaborare pe care care îl avea de circa un an şi jumătate cu Spitalul Băicoi, şi a spus că "regretă nespus" ceea ce s-a întâmplat.

 

 

×
Subiecte în articol: pacienta refuzata spital