Paznic ucis la muncă de o poartă neasigurată

Loviți de soartă şi umiliți de un stat ale cărei instituții se mișcă precum melcul. Este drama unei familii din Teleorman rămasă, într-o clipă, fără omul de bază, ucis de o poartă la depozitul pe care îl păzea. S-a întâmplat în iunie, dar până acum nu este gata nici măcar necropsia. Mama, rămasă singură cu doi copii, așteaptă despăgubiri, dar avocații spun că poate dura chiar și 4 ani până când se va termina totul, pentru că, în astfel de situații, lucrurile merg greu încă de la faza de urmărire penală. „Am avut și autopsii care au fost gata în 11 luni, iar serviciile de medicină legală pot fi amendate, dar sancțiunile sunt atât de mici, încât își permit să le plătească”, ne spune un avocat cu experiență.

Pe 5 iunie, Ionică Bibe, în vârstă de 49 de ani, și-a pupat fetele pe frunte, și-a luat „la revedere” de la soția lui și a plecat la serviciu. Pentru ultima dată. Omul era paznic la un depozit din Chiajna, judeţul Ilfov, și, ca o coincidență ce îi putea salva viața, șeful îl sunase în acea zi să facă un schimb de tură. Numai că Ionică Bibe a refuzat. Știa că, seara, are un vecin care îl putea lua cu mașina. Altfel, parcurgea cei 100 de kilometri distanță între serviciu și casă cu trenul, iar în acea zi fatidică nu avea nici măcar acest mijloc de transport la dispoziție dacă ar fi acceptat să meargă la altă oră.

Angajatorul: „Un mic accident”

A doua zi nu a mai ajuns acasă, iar soția lui l-a sunat de zeci de ori, fără ca el să îi mai răspundă. A sunat, apoi, la firmă, de unde i s-a spus că omul cu care își împărțea viața a avut „un mic accident”. Ioana Bibe a alergat la spital într-un suflet, dar nu a mai avut cu cine să vorbească, pentru că soțul ei era în comă. Timp de trei săptămâni, și ea și fetele au putut doar să se roage și să spere la o minune ce nu a venit. În haine de doliu, femeia s-a văzut nevoită să le dea copiilor vestea cumplită, aceea că au rămas singure.

„Avem două fete, una de 9 ani și una de 12 ani. Fata cea mare a avut cancer și 3 ani am luptat cu ea și ne-am chinuit prin spitale amândoi. Am salvat-o și fata tocmai ieșise de sub tratament. Când i-am spus că tatăl ei a murit, nu știam cum să o fac. M-am sfătuit cu medicul pentru că îmi era teamă ca șocul emoțional să nu aducă o recidivă a bolii. Ea înțelesese, însă, exact ce se întâmplase”, povestește femeia rămasă văduvă la doar 44 de ani.

Anchetatorii așteaptă rapoarte

La ceva timp după ce și-a îngropat soțul, Ioana Bibe s-a dezmeticit și a început să pună întrebări, dar la cele mai multe dintre ele nu a găsit niciun răspuns. Nici la șefii firmei, nici la Inspectoratul de Muncă, nici la Poliție. „Inspectoratul de Muncă a fost anunțat târziu, nu imediat, așa cum cere legea. Acum este așteptat raportul lor. Necropsia nu este la dosar și probabil că va mai dura. Întotdeauna autopsiile vin târziu, foarte târziu, după luni întregi de așteptare. Serviciile de Medicină Legală nu au angajați suficienți, iar cei pe care îi au lucreză într-un ritm lent, comod. Legea prevede sancțiuni pentru astfel de situații, dar sumele sunt mici. Dacă trebuie să plătească 500 sau 1.000 de lei, preferă să o facă. În medie, urmărirea penală într-un dosar durează între un an și jumătate sau doi, apoi se merge la instanță, unde mai adăugăm în jur de doi ani și jumătate. Până nu ajunge autopsia nu se face nimic”, spune avocatul familiei, Ioana Culachi.

Locuiesc într-o casă neterminată

Ioana Bibe și cele două fete ale ei locuiesc într-o casă pe care Ionică Bibe nu a apucat să o termine. Doar dormitoarele sunt gata, în timp ce bucătăria poate fi numită mai mult un loc în care se poate găti, iar baia a rămas un vis. Femeia este asistentul personal al fetei care, după ce a fost diagnosticată cu cancer, are handicap de gradul I. Niciun moment din timpul discuției despre ceea ce a trăit nu s-a plâns. Este un om demn, care vrea două lucruri: să afle clar ce s-a întâmplat cu soțul ei și să primească despăgubiri, prin care să își ajute fetele.

„Poarta aia nu a căzut o singură dată. Căzuse de mai multe ori, au ridicat-o cu o macara și au pus-o înapoi pe șine. Îl auzeam mereu vorbind la telefon cu colegii și spunându-le să aibă grijă la poartă. Și tocmai pe el l-a omorât”, spune Ioana Bibe cu amărăciune.