x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pensia socală minimă garantată a crescut la 520 lei

Pensia socală minimă garantată a crescut la 520 lei

01 Mar 2017   •   10:37
Pensia socală minimă garantată a crescut la 520 lei

Pensia socială minimă garantată a crescut la 520 de lei de la 1 martie, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 2/2017 din 6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare iar de indemnizaţia socială pentru pensionari urmează să beneficieze 1.022.168 de persoane. 

"Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei", se spune la articolul 2, aliniatul 2 al OUG. 

Actul normativ privind instituirea pensiei sociale minime garantate prevedea pentru anul 2009 o indemnizaţie de 300 lei, începând cu data de 1 aprilie şi de 350 lei, începând cu 1 octombrie 2009. Din 2010, nivelul pensiei sociale minime garantate se stabileşte anual, prin legea bugetului de stat, şi urmează să fie majorat prin legile de rectificare a bugetului de stat, în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare. 

Potrivit datelor Ministerului Muncii, cuantumul acesteia a fost majorat cu 30%, iar de indemnizaţia socială pentru pensionari urmează să beneficieze 1.022.168 de persoane. 

În aceeaşi OUG se precizează că "începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9% şi este de 1.000 lei". AGERPRES

×