x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pensiile și ajutoarele de șomaj vor fi plătite mai devreme cu două zile

Pensiile și ajutoarele de șomaj vor fi plătite mai devreme cu două zile

10 Apr 2017   •   14:34
Pensiile și ajutoarele de șomaj vor fi plătite mai devreme cu două zile
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Plata pensiilor va fi devansată în luna aprilie cu două zile, potrivit unui anunţ al Casei Naţionale de Pensii Publice. 

"Având în vedere apropiatele Sărbători Pascale şi din dorinţa de a veni în sprijinul beneficiarilor de pensii, Casa Naţională de Pensii Publice şi CN Poşta Română SA şi-au manifestat disponibilitatea de a devansa plata pensiilor cu două zile. Astfel, în luna aprilie, plata pensiilor la domiciliul pensionarilor se va realiza în perioada 12 - 26 aprilie, iar în cazul pensionarilor avizaţi la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 27 aprilie, la ghişeele poştale", se spune în anunţul CNPP. 

De asemenea, în anunţ se precizează că pentru a asigura realizarea acestei măsuri, conducerea CNPP a întreprins toate diligenţele în vederea întocmirii documentelor de plată şi transmiterii acestora către oficiile poştale în vederea achitării drepturilor de pensie conform noului calendar. AGERPRES

×