x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Persoanele cu profesii liberale, asigurate până în martie 2019

Persoanele cu profesii liberale, asigurate până în martie 2019

de Monica Cosac    |    14 Dec 2018   •   08:58
Persoanele cu profesii liberale, asigurate până în martie 2019
Sursa foto: Victor Stroe

Guvernul a aprobat, ieri, mai multe măsuri în domeniul Sănătăţii. Una dintre acestea vizează armonizarea legislaţiei din domeniul sănătăţii cu Codul Fiscal şi prevede că persoanele care obţin alte venituri decât cele din salarii îşi vor păstra calitea de asigurat în sistemul public de sănătate până la 15 martie 2019, când se depun noile declaraţii privind obligaţiile de plată.

„Actul normativ prevede păstrarea calităţii de asigurat şi dreptul la pachetul de bază al persoanelor care au obţinut venituri din pensii, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi independente în baza contractelor de activitate sportivă, din arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

De asemenea, la propunearea Ministerului Sănătăţii, Executivul a majorat fondurile necesare funcţionării unităţilor de asistenţă medico-socială de la 40.872 de lei/pat/an, la 59.677 de lei/pat/an, ca urmare a creşterii drepturilor salariale ale personalului încadrat, dar şi a majorării cheltuielilor cu medicamente şi materiale sanitare. Aceste unităţi sunt organizate şi funcţionează ca o structură intermediară între unităţile sanitare şi unităţile de asistenţă socială.

„La nivel naţional sunt avizate 68 de unităţi de asistenţă medico-socială, cu un număr total de 3.268 de paturi avizate”, a spus Barbu, precizând că majoritatea aparţin consiliilor locale comunale şi nu dispun de veniturile proprii necesare pentru a asigura finanţarea suplimentară a acestor unităţi. Beneficiarii serviciilor acordate în acest sistem sunt persoane cu afecţiuni cronice care necesită permanent sau temporar supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care „din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să-şi asigure nevoile sociale, să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrarea socială”.

Servicii medicale, în ambulatorii neacrediate

Unităţile sanitare din ambulatoriu aflate în proces de acreditare vor putea furniza şi în 2019 servicii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin încheierea de contracte cu casele de asigurări de sănătate a anunţat, premierul Viorica Dăncilă, precizând că este o măsură tranzitorie pentru anul viitor.

 

×
Subiecte în articol: profesii liberare asigurare medicala