x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Peste 100 de angajaţi de la Administraţia Străzilor, în grevă spontană

Peste 100 de angajaţi de la Administraţia Străzilor, în grevă spontană

22 Oct 2018   •   11:31
Peste 100 de angajaţi de la Administraţia Străzilor, în grevă spontană

Peste 100 de angajaţi ai Administraţiei Străzilor au intrat luni în grevă spontană, în curtea instituţiei, nemulţumiţi de faptul că pe data de 18 octombrie Consiliul General al Capitalei a adoptat o hotărâre care prevede desfiinţarea acestei instituţii. 

"Nemulţumirea noastră este vizavi de hotărârea de consiliu care priveşte desfiinţarea instituţiei, fără să ne fi consultat, mai ales sindicatul", a declarat preşedintele sindicatului din Administraţia Străzilor, Dan Georgescu. 

El a adăugat că până în prezent doar 17 angajaţi ai Administraţiei Străzilor şi-ar fi dat demisia pentru a se angaja ulterior la Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA. 

"Avem 17 angajaţi de la parcări care au renunţat la contractul individual de muncă în favoarea companiilor. Acum se pare că dânşii regretă, pentru că nu au primit o copie a contractului individual de muncă. Nu i-a forţat nimeni. De fapt, forţarea a fost prin ceea ce fac domnii directori ai administraţiei. În fiecare zi aduc directori de la companii care le spun (angajaţilor, n.r.) să treacă (la companii, n.r.), pentru că vor rămâne fără serviciu. În hotărârea de consiliu chiar se spune că salariaţii Administraţiei Străzilor vor primi preaviz. Deci, practic, noi nu suntem preluaţi cu contract colectiv de muncă la aceste companii", a spus Dan Georgescu. 

El a afirmat că marţi va ataca în instanţă hotărârea Consiliului General din data de 18 octombrie care vizează desfiinţarea Administraţiei Străzilor, ALPAB, Administraţiei Cimitirelor şi Administraţiei Fondului Imobiliar. Dan Georgescu a mai precizat că în curând angajaţii Administraţiei Străzilor vor intra şi în grevă generală. 

"Noi vom ataca în instanţa această hotărâre de desfiinţare şi vom parcurge în continuare paşii pentru greva generală", a spus Dan Georgescu. 

Liderul sindical a menţionat că pe data de 18 octombrie Tribunalul Bucureşti a suspendat hotărârea Consiliului General din 23 octombrie, hotărâre care viza delegarea serviciilor de construire, modernizare, reparare şi întreţinere a arterelor de circulaţie către Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA. Potrivit lui Dan Georgescu, instanţa a luat această decizie deoarece hotărârea de consiliu a fost adoptată cu o majoritate de 50%+1 din numărul consilierilor generali, deşi ar fi necesitat o majoritate de două treimi, având în vedere că viza patrimoniul unei administraţii a Municipalităţii. 

"Pe 18 octombrie, Tribunalul Municipiului Bucureşti a dat o hotărâre prin care se suspendă activitatea companiei municipale Managementul Traficului cu privire la hotărârea 531 de delegare de servicii, până la pronunţarea sentinţei. Deci, practic instanţa a dat pentru început câştig de cauză, prin suspendarea acestei hotărâri de consiliu. (...) Contractele de delegare sunt ilegale, întrucât în contractul de delegare s-a dat practic patrimoniul Administraţiei Străzilor către companii, pentru care era necesar un vot de două treimi, dar în şedinţă s-a realizat cu jumătate plus unu, ei schimbând astfel încadrarea la votare", a spus Dan Georgescu. 

Conform proiectului adoptat de CGMB pe 18 octombrie, Administraţia Străzilor, ALPAB, Administraţia Cimitirelor şi Administraţia Fondului Imobiliar îşi încetează activitatea şi se desfiinţează ca persoane juridice în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii. 

În termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii, compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de lucru al primarului general, sub coordonarea Direcţiei Juridice, vor efectua demersurile care se impun pentru preluarea - predarea activului şi pasivului, debitelor, creditelor, fondului arhivistic, litigiilor în diverse stadii procesuale, a oricăror altor documente şi înscrisuri referitoare la activităţile încheiate sau aflate în curs de derulare, precum şi contractele încheiate de serviciile publice desfiinţate. De asemenea, conducătorii serviciilor publice menţionate, în calitate de angajatori, urmează să procedeze la îndeplinirea formalităţilor legale privind concedierea. 

Potrivit proiectului, în termen de cinci zile de la adoptarea hotărârii, companiile municipale care au calitatea de delegat în cadrul gestiunii serviciului, respectiv pentru prestarea atribuţiilor preluate de la delegator, pentru acoperirea necesarului de personal, vor pune la dispoziţia angajatorilor - Administraţia Străzilor, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane şi Administraţia Fondului Imobiliar - situaţia posturilor vacante. AGERPRES

×