x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Peste 15.000 de români infectaţi cu HIV/SIDA

Peste 15.000 de români infectaţi cu HIV/SIDA

de Monica Cosac    |    06 Dec 2018   •   12:30
Peste 15.000 de români infectaţi cu HIV/SIDA
Sursa foto: jarun011/Getty Images/iStockphoto

În România sunt peste 15.000 de bolnavi cu HIV/SIDA, iar numărul acestora creşte, în fiecare an, cu aproape 700 de pacienţi. Medicii spun că „HIV nu mai este ce a fost”, ci a devenit „o infecţie ca oricare infecţie”, cu condiţia ca persoanele infectate să primească tratamentul adecvat. În contextul în care mulţi bolnavi au fost lăsaţi fără medicamente, lunile trecute, reprezentanţii pacienţilor solicită autorităţilor mai multă responsabilitate pentru prevenirea întreruperilor de tratament.

Potrivit Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), în a doua parte a anului, în nouă judeţe s-au înregistrat perioade de la câteva zile până la trei săptămâni în care o parte dintre pacienţi nu au primit tratamentul de la spitalul unde erau arondaţi, din cauza lipsei unuia sau mai multor medicamente. Principale cauze ale lipsei medicamentelor au fost: bugetul insuficient alocat la începutul anului (doar până în luna august) şi întârzierea rectificărilor bugetare, procedurile de achiziţii birocratice şi pe durată foarte lungă şi „distribuitori care nu au onorat comenzile”.

„Anul 2018 a fost un an cu mai multe probleme legate de accesul la tratament al pacienţilor, în comparaţie cu anii anteriori. S-au cumulat în a doua parte a anului mai mulţi factori care au generat întreruperi de tratament în unele judeţe, pornind de la întârzierile în bugetarea Programului Naţional, lipsa unui acord cadru naţional pentru achiziţia de medicamente, procedurile infernale de achiziţii şi chiar exportul paralel. Stresul pentru pacienţii aflaţi în situaţia de a întrerupe tratamentul sau a merge din 3 în 3 zile la spital pentru tratament a fost unul groaznic. Situaţia asta nu mai poate continua, cerem autorităţilor implicare şi responsabilizare pentru prevenirea întreruperilor de tratament pentru pacienţii cu HIV. E nevoie de buget suficient încă de la începutul anului, e nevoie de stocuri permanente de medicamente în fiecare spital, e nevoie de acţiuni preventive pentru că astfel de situaţii să nu se mai întâmple în anii următori”, a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA.

Managerul Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel, este de părere că un program naţional pentru probleme majore de sănătate publică trebuie să aibă o finanţare completă de la începutul anului până la final. „Ceea ce propun eu este ca alocaţia bugetară pentru programe naţionale să fie cap-coadă de la începutul anului şi până la sfârşit. (…) Un program naţional pentru probleme majore de sănătate publică nu are de ce să aştepte rectificări bugetare”, spune Streinu-Cercel. „HIV nu mai este ce a fost, este o infecţie ca oricare infecţie. Testăm-tratăm, nu trebuie să mai facem screening”, a mai afirmat medicul, precizând că administrarea medicamentelor este esenţială în supravieţuirea pacienţilor.

Sute de pacienţi au fost afectaţi de problemele legate de medicamente din ultimele luni: unora li s-a schimbat schema de tratament, alţii au fost nevoiţi să întrerupă o perioadă administrarea tratamentului.

Conform datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România, la 30 septembrie 2018 sunt în viaţă 15.503 persoane infectate HIV/SIDA. În anul 2017 s-au înregistrat 629 de cazuri noi, iar în primele nouă luni ale acestui an fost diagnosticate 489 cazuri noi de infecţie HIV în România.

În anul 1985, speranţa de viaţa a unui pacient infectat cu HIV era de circa şase luni, iar în 2018 speranţa de viaţă, dacă îşi ia medicamentele, este „foarte asemănătoare” cu a unei persoane care nu este infectată cu HIV, subliniază dr. Steinu-Cercel.

 

 

×
Subiecte în articol: romani hiv sida