x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Peste 36.000 de români mor anual din cauza fumatului

Peste 36.000 de români mor anual din cauza fumatului

de Monica Cosac    |    09 Oct 2019   •   12:30
Peste 36.000 de români mor anual din cauza fumatului

În România, se produc anual 36.800 de decese asociate consumului de tutun, avertizează Inițiativa 2035 - Prima Generație Fără Tutun, formată din 350 de organizaţii non-guvernamentale, medicale, academice, de protejare a drepturilor tinerilor şi copiilor, care solicită înăsprirea legislației privind publicitatea şi promovarea pentru produsele din tutun.

 

Potrivit membrilor Inițiativei, este nevoie de adoptarea unor politici publice care să ducă la diminuarea poverii reprezentate de bolile provocate de consumul de tutun.  

Ultimele anchete epidemiologice au indicat o situație gravă în ceea ce privește consumul de tutun în rândul copiilor și adolescenților din România: aproape jumătate de milion de copii români cu vârsta între 10 şi 18 ani (477.050) au încercat cel puţin o dată în viaţă să fumeze (Studiu Unicef 2015), iar peste 30.000 de copii cu vârsta de 15 ani fumează deja zilnic, subliniază Inițiativa 2035 - Prima Generație Fără Tutun.

„Dincolo de impactul de netăgăduit asupra stării de sănătate a populației din România, rezultatele celui mai recent studiu de impact economic publicat în anul 2018 și realizat pe 152 de țări ale lumii arată că România alocă anual 4,2% din PIB-ul său și 5% din totalul cheltuielilor sistemului de sănătate pentru costuri directe și indirecte asociate consumului de tutun. 24 de miliarde de RON a reprezentat, la nivelul anului 2012, impactul devastator al consumului de tutun asupra economiei României”, susţin membrii Iniţiativei, într-un document de poziţie dat ieri publicităţii.

Aceştia cer, de asemenea, completarea urgentă a legislației în ceea ce privește utilizarea produselor din tutun, nicotină sau țigări electronice în spațiile publice închise şi direcționarea taxelor suplimentare aferente în campanii educaționale adresate prioritar grupei de vârstă de debut a consumului de tutun (13-15 ani), precum și pentru sprjinirea renunțării la fumat.

×