x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Peste un milion de salariaţi nu sunt asiguraţi la sănătate şi pensii

Peste un milion de salariaţi nu sunt asiguraţi la sănătate şi pensii

16 Oct 2018   •   13:10
Peste un milion de salariaţi nu sunt asiguraţi la sănătate şi pensii
Sursa foto: Diana Oros

Mai mult de jumătate din cele peste 2,1 milioane de persoane care desfăşoară activităţi pe cont propriu nu sunt asiguraţi în sistemul public de sănătate şi pensii, fiind astfel cea mai puţin protejată categorie socială din România, susţine Cartel Alfa. Acești oameni nu beneficiază de protecție în caz de accidente sau dreptul la concedii medicale, la șomaj și la pensie.

„În România, sunt aproximativ 2,1 milioane de persoane care desfășoară activități pe cont propriu, fie că sunt liber profesioniști (artiști, interpreți traducători), întreprinzători independenți (vânzători ambulanți, cărăuși, taximetriști particulari), zilieri ocazionali sau agricultori. Dintre aceștia, mai puțin de jumătate sunt asigurați în sistemul public de sănătate și pensii. De asemenea, acești lucrători nu au protecție în caz de accidente sau dreptul la concedii medicale, la șomaj și la pensie, fiind și categoria socială cea mai puțin protejată și cea mai expusă riscului de sărăcie. În România, 64% din persoanele ocupate pe cont propriu, cu vârstă de peste 18 ani sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială”, a precizat Cartel Alfa.

Mulți lucrători sunt condiționați de către angajatori să își desfășoare activitatea prin intermediul unui PFA sau a contractelor pe drepturi de autor, în defavoarea calității de salariat. Lucrătorii independenți nu au drepturile de care beneficiază angajații, susţin sindicaliştii

Potrivit Cartel Alfa, lucrătorii independenți din România nu au dreptul prin lege să se alăture sindicatelor (situaţia care se mai întâlneşte doar în Bulgaria, Ungaria și Polonia), nu pot negocia tarife standard și condiții de muncă prin negocieri colective și nu au acces la prestații de protecție socială, cum ar fi concediul medical, plata şomajului, concediul pentru creșterea copilului sau pensie.

Există şi negocieri colective

Acolo unde negocierea colectivă este permisă pentru lucrătorii care desfășoară activități independente, aceasta se realizează, de obicei, pentru jurnaliști, artiști, interpreți și lucrători din domeniul culturii și divertismentului. În majoritatea țărilor UE, negocierile colective pentru lucrătorii independenți nu depășesc aceste sectoare, în pofida numărului mare de lucrători care desfășoară activități independente în sectoare precum agricultura, silvicultura și pescuitul, construcții sau comerț, mai arată Cartel Alfa.
 

 

×
Subiecte în articol: pensii neasigurate