x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Petiție pentru susținerea Guvernului, contraatac la Petiția pentru abrogarea OUG

Petiție pentru susținerea Guvernului, contraatac la Petiția pentru abrogarea OUG

de Anca Arambaşa    |    03 Feb 2017   •   16:33
Petiție pentru susținerea Guvernului, contraatac la Petiția pentru abrogarea OUG

Două petiții au fost lansate astăzi, 3 februarie, ca urmare a evenimentelor din ultimele zile. Prima petiție cere abrogarea OUG 13/2017 de modificare a Codului Penaliar cea de-a doua este pentru susținerea Guvernului. 

"Miercuri, 1 februarie 2017, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis Prim-ministrului României, domnul Sorin Mihai Grindeanu, scrisoarea de mai jos, în care solicită abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.  

Subsemnaţii, semnatari ai acestei petiţii, susţinem acest demers al preşedintelui României şi, la rândul nostru, solicităm Guvernului României abrogarea OUG nr. 13/2017", așa începe petiția cererii abrogării ordonanței de urgență. Cea pentru susținerea Guvernului Grindeau începe cu: "PSD a câștigat alegerile într-un mod corect, cu un vot masiv. În această lună de guvernare, Executivul a exercitat puterea în mod legitim, în spiritul și litera Constituției. Noi spunem fiecărui român: îndrăzneşte să crezi că viitorul tău este aici, acasă. Obiectivul PSD este să avem mai mulţi români în clasa de mijloc".

Petiția abrogării OUG are în acest moment aproximativ 44 de mii de semnături, iar numărul crește semnificativ, în timp ce petiția de susținere a Guvernului are aproximativ 10 mii de semnături. 

Acestea pot fi accesate pe site-ul: www.petitieonline.com

 

 

Citește și:

Ministrul Justiției, întrebat dacă își dă demisia în cazul unei decizii nefavorabile CCR: "Să nu fim pesimiști!"

 

SUA, îngrijorate de măsurile luate de Guvernul României

 

Un primar din PSD și-a dat DEMISIA

 

GALERIE FOTO - A treia zi de proteste din Piața Victoriei

×