x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pintea: CNAS a blocat funcţionarea cardului de sănătate

Pintea: CNAS a blocat funcţionarea cardului de sănătate

de Monica Cosac    |    23 Iul 2019   •   11:14
Pintea: CNAS a blocat funcţionarea cardului de sănătate
Sursa foto: Victor Stroe

În ultimii ani, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), „uzând de procedee birocratice exgerate”, a blocat funcţionarea normală a sistemului informatic al cardului de sănătate, a afirmat, ieri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Aceasta a anunţat că raportul întocmit în urma controlului de la Casă va fi depus pe masa procurorilor DNA, deoarece „există fapte de natură penală”.

 

Ministrul Sănătăţii lansează acuzaţii extrem de grave la adresa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Pe scurt, chiar CNAS - adică instituţia care ar fi trebuit să asigure buna funcţionare a sistemului informatic al asigurărilor publice de sănătate şi, implicit, accesul pacienţilor la servicii medicale – „a blocat funcţionarea normală a sistemului”.

„De ani de zile, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - şi spun Casa, deşi ştiu foarte clar care sunt direcţiile care au avut grijă să nu meargă procedurile în direcţia legală şi normală - uzând de procedee birocratice exagerate, a blocat ceea ce înseamnă funcţionarea normală a sistemului”, a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă. Pintea şi-a cerut scuze medicilor şi pacienţilor care au de suferit în urma nefuncţionării sistemului.

Raportul întocmit în urma verificărilor făcute la platform informatică a CNAS, începând cu luna iunie, va fi gata în următoarele 7 zile, a mai spus Pintea, şi va fi depus la DNA.

„Din punctul nostru de vedere există fapte de natură penală. Acest raport, finalizat, va merge la DNA. Sunt convinsă că instituțiile statului își vor face datoria. (…) Faptul că dorim să ne acoperim de documente nu ne scuză, birocratizăm excesiv uneori", a mai spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Totodată, ministrul a anunţat că se va face o procedură de achiziție în regim de urgență pentru servicii de mentenanță a bazei de date pentru sistemul informatic al cardului de sănătate, care să asigure o perioadă tampon, până la încheierea unui contract pentru servicii de mentenanță pe termen mai lung.

 

 

×
Subiecte în articol: cnas card de sănătate