x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pintea, la bilanţ: „Am fost nevoiţi să stingem incendii”

Pintea, la bilanţ: „Am fost nevoiţi să stingem incendii”

de Monica Cosac    |    02 Aug 2018   •   08:26
Pintea, la bilanţ: „Am fost nevoiţi să stingem incendii”

Creşterea salariilor medicilor şi asistenților medicali, simplificarea trimiterii pacienţilor români la tratament în străinătate, introducerea de molecule noi pe lista de medicamente compensate şi deblocarea proiectelor spitalelor regionale de la Iaşi, Cluj și Craiova sunt câteva dintre reuşitele trecute în revistă de ministrul Sorina Pintea, ieri, la prezentarea bilanţului după primele şase luni la conducerea Ministerului Sănătăţii.

„Au fost 6 luni dificile în care atât eu cât şi echipa mea am fost nevoiţi să stingem incendii şi, în acelaşi timp, să ne aşezăm şi la masa de lucru să gândim strategii pe termen mediu şi lung. Am venit în minister cu gândul şi dorința de a schimba mentalităţi (…). Am reușit o parte din obiectivele propuse, altele sunt în curs de realizare şi există şi nereuşite. Dar vreau să vă asigur că nu am uitat nicio clipă de oameni, eu vin dintre ei şi cunosc realităţile din spital. Știu realităţile cu care se confruntă pacienţii atunci când au nevoie de servicii medicale, dar îmi sunt cunoscute şi efortul, epuizarea, munca depusă de către cadrele medicale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, în această perioadă s-au făcut „foarte multe progrese”. Concret, au fost adoptate o serie de măsuri în favoarea pacienţilor, printre care: introducerea a 35 de molecule de ultimă generație pe listele de medicamente compensate şi gratuite, pentru boli grave, precum infecția HIV/SIDA, diabetul zaharat, boli neurologice degenerative și inflamator-imune, oncologice, boli rare şi sepsis sever; demararea mai multor campanii de informare (Campania privind donarea benevolă de sânge sau Campania de vaccinare organizată împreună cu partenerii internaţionali UNICEF şi OMS).

De asemenea, a fost modificat Ordinul 50/2004 care reglementează decontarea tratamentelor în străinătate şi a fost prelungită decontarea până în anul 2020 a tratamentului răniţilor din clubul Colectiv.  

O altă măsură importantă a reprezentat-o creșterea salariilor medicilor și asistenților medicali la ţinta pentru 2022. Totodată, a fost demarată prima etapă a proiectelor cu finanţare europeană de prevenţie şi control al cancerului, prevenţia bolilor cardiovasculare şi a celor transmisibile (TB, Hepatite, HIV/SIDA) şi a fost deblocată situaţia privind construcţia spitalelor regionale, al căror termen de finalizare este 2023.  

Pintea a enumerate şi câteva neîmpliniri, printre care faptul că nu a reuşit să evite „sincopele” în aprovizionarea cu medicamente şi că nu a restructurat mai rapid Agenţia Naţională de Transplant.

×
Subiecte în articol: bilant in sanatate