x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Poliţist rănit după ce o autospecială a IPJ a fost implicată într-un accident rutier în Vaslui

Poliţist rănit după ce o autospecială a IPJ a fost implicată într-un accident rutier în Vaslui

09 Noi 2018   •   14:40
Poliţist rănit după ce o autospecială a IPJ a fost implicată într-un accident rutier în Vaslui

Un poliţist a fost rănit după ce o autospecială aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a fost implicată, vineri, într-un accident de circulaţie produs la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bârlad. 

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, în urma accidentului, un agent de poliţie în vârstă de 30 de ani a fost rănit, suferind un traumatism la picior, el fiind preluat de o autosanitară a Serviciului de Ambulanţă Judeţean. 

"Din primele verificări, se pare că un autoturism nu a acordat prioritate maşinii de poliţie, care circula regulamentar, şi cele două autoturisme au intrat în coliziune. Colegul nostru a suferit un traumatism la picior şi a rămas internat în spital pentru investigaţii", a declarat, pentru  purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. 

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul. AGERPRES

×
Subiecte în articol: politist ranist vaslui