x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Anunţ şoc! Poliţiştii şi profesorii nu-şi primesc salariile înainte de Paște

Anunţ şoc! Poliţiştii şi profesorii nu-şi primesc salariile înainte de Paște

04 Apr 2018   •   13:26
Anunţ şoc! Poliţiştii şi profesorii nu-şi primesc salariile înainte de Paște

Poliţiştii şi profesorii nu-şi primesc salariile înainte de Paște, potrivit ordinului emis de ministerul Finanţelor Publice, publicat azi în Monitorul Oficial.

Tot astăzi, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" a solicitat Guvernului să precizeze clar categoriile de bugetari care vor primi salariile înainte de Paşte, deoarece angajații din învățământ nu vor beneficia de această facilitate.

"S-a indus ideea în spațiul public că toți bugetarii își vor primi salariile în această săptămână, lucru total neadevărat. Salariații din învățământ își vor primi banii în cont după sărbători. În plus, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" solicită Ministerului Educației Naționale să ia toate măsurile necesare pentru corectarea programului de salarizare EDUSAL, astfel încât toți angajații din învățământ să-și primească salariile săptămâna viitoare.

Înțelegem că, în momentul în care se fac mai multe schimbări de ordin financiar-contabil, pot apărea probleme, însă acestea trebuie remediate în regim de urgență pentru ca salariații să nu fie afectați în niciun fel", a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET". 

De asemenea, ca urmare a problemelor apărute în ultima perioadă, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" solicită "implicarea doamnei Prim-Ministru, Viorica Dăncilă, pentru soluționarea acestora. Cerem acest lucru deoarece situațiile apărute nu țin exclusiv de Ministerului Educației Naționale și trebuie rezolvate la nivelul Guvernului", susţine Federația Sindicatelor din Educație într-un comunicat. http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: salarii paste profesori politisti