x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Povestea „Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruşi”

Povestea „Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruşi”

de Theodora Şutiu    |    18 Iul 2019   •   10:58
Povestea „Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruşi”

În inima Transilvaniei, două turnuri din județul Sibiu fac concurență celebrului turn din Pisa, aflat la 1.500 de kilometri depărtare. Turnul bisericii evanghelice fortificate din satul Ruși, al doilea la capitolul grad de înclinare din Europa, se poate vedea din șosea și este mândria localnicilor. În urma măsurătorilor, s-a stabilit că înclinația dintre vârf și bază este de 145 de centrimetri.

Pentru a scoate din umbră comoara locală, Cosmin Simtion, profesor de Istorie și de Geografie în comuna Slimnic, împreună cu profesorul de Limba Română, Bogdan Mira, au creat clubul „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”. „Am participat la un curs de formare ce presupunea  realizarea unui club școlar pentru comunitate și a unui proiect local. Am ales ca denumire pentru club «Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși», pentru a promova principalul obiectiv turistic al satului. Faptul că sunt profesor de Istorie și Geografie și pledoaria permanentă pentru a avea grijă de trecut, cred că îi mobilizează mai bine pe copii”, ne spune profesorul Cosmin Simtion.

Cum se face selecția

Dascălul povestește că fiecare copil are rolul său în club, în funcție de clasa în care se află. „Toți copiii din clasele V-VIII de la Școala Ruși sunt și membri cavaleri în club; aproximativ 30 de copii. Când intră în clasa a V-a sunt scutieri, iar dacă într-un an de zile se remarcă prin fapte cavalerești, la accederea în a VI-a devin cavaleri. În caz contrar, rămân scutieri încă un an. De la Școală Slimnic sunt recrutați, deocamdată, doar absolvenții de gimnaziu. Cererea este foarte mare și nu îi putem legitima pe toți”, mai spune profesorul Simtion.

Activități pentru turiști

Dascălul povestește că elevii de la club au reușit, în vara anului trecut, o performanță deosebită. „Elevii-cavaleri s-au împărțit după abilități în cavaleri ai sforii, lemnului și pielii, realizând astfel produse unicat din cele trei materii prime. Reușita participării la diferite evenimente, unde produsele cavalerești au fost foarte apreciate, au atras noi simpatii, voluntari și susținători. În paralel, se depunea documentația pentru obținerea avizelor de montare a panourilor la Direcția Județeană de Cultură Sibiu. În iulie 2018, cavalerii au reușit și marea ispravă de a monta indicatorul și panoul de informare turistică”, precizează dascălul.

Cea mai mare provocare

După ce au luat mai multe premii la nivel județean și național, „cavalerii” sunt puși pe fapte mari. „Următoarea provocare este amenajarea unui loc de odihnă și popas pentru turiști. Locul de odihnă dedicat turiștilor va fi amenajat și ca info-point turistic al zonei înconjurătoare, cu amplasamentul în apropierea ansamblului Bisericii Evanghelice Ruși. Pentru iubitorii de priveliști minunate vom amenaja un loc special pe Dealul Veseudului”, mai povestește Cosmin Simtion.

 

Istoria Bisericii Evanghelice din Ruși

Biserica actuală, din 1782, este a treia pe acest loc, prima fiind construită în sec. XIV, iar a doua, terminată în 1636, prăbușindu-se în 1780. La interior, altarul datează din 1641, iar orga este din 1805. Galeria pictată în 1785 de pictorul Daniel Knoblauch înfățișează mai mulți sfinți și un scut purtat de doi bărbați îmbrăcați în costumele tradiționale din sat.

 

,,Eu, micul cavaler al Turnului Înclinat din Ruși, mă bucur că sunt membru și pot participa la activitățile clubului. Mă bucur nespus că acest club vrea să scoată în evidență comorile și valorile satului. În întâlnirile de la club învățăm să lucrăm împreună, să ne respectăm unii pe alții, să colaborăm, să ne jucăm jocuri distractive și multe altele”

Ciprian Stanciu, elev

Copiii din clubul „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși” confecționează brățări textile și din piele, semne de carte din lemn sau bijuterii. Ei se ocupă de grădinărit, restaurare de obiecte vechi și colecționarea lor.

 

×