x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Poveștile tărâmului dintre ape, istorisite de Ziua Dobrogei

Poveștile tărâmului dintre ape, istorisite de Ziua Dobrogei

de Diana Scarlat    |    14 Noi 2018   •   18:30
Poveștile tărâmului dintre ape, istorisite de Ziua Dobrogei

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale din anul Centenarului Marii Uniri are loc astăzi, la Constanța. Cu ocazia aniversării a 140 de ani de când Dobrogea a revenit la țara mamă, pe 14 noiembrie 1878, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanța se lansează volumul aniversar „Marea Unire de la Marea Neagră”, apoi filmul documentar “La Cazino. În vreme de război – Poveștile tărâmului dintre ape”.

Lansarea volumului-mărturie „Marea Unire de la Marea Neagră” are loc astăzi, de la ora 13.00, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Volumul cuprinde toate comunicările ştiinţifice susținute în cadrul simpozionului care a avut loc la Muzeul de Istorie în perioada 26-28 octombrie, în cadrul proiectului „Marea Unire de la Marea Neagră”. La realizarea volumului au participat aproape 150 de istorici, academicieni, cercetători ştiinţifici, muzeografi, profesori, din toată ţara, Ucraina şi din Republica Moldova. „Acest volum va fi pus, cu titlu gratuit, la dispoziţia Academiei Române, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Primăriei Municipiului Constanţa, Consiliului Judeţean Constanţa şi tuturor universităţilor şi bibliotecilor judeţene şi municipale din România”, explică Valentin Ispas, purtătorul de cuvânt al Asociației Eurocult.

Film inspirat de etniile Dobrogei

Tot astăzi va avea loc, în același spațiu dedicat evenimentului, și premiera filmului documentar “La Cazino. În vreme de război – Poveștile tărâmului dintre ape”, inspirat din viața etniilor dobrogene din perioada care a precedat revenirea Dobrogei la România, precum și participarea și implicarea lor în luptele pline de eroism de pe aceste pământuri. Proiectul „Marea Unire de la Marea Neagră” este organizat de Asociaţia Eurocult în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi este singurul proiect de la malul mării desemnat câştigător de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Sesiunii de selecție pentru manifestări, acțiuni și proiecte culturale dedicate aniversării Centenarului României formulate și asumate de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Dobrogea sărbătorește, prin acest eveniment, alături de întreaga țară, cel mai sacru moment din istoria României - Marea Unire de la 1918, care a consfințit constituirea statului național unitar român.

Anamaria Tramundana, președintele Asociației Eurocult

i.

 

×
Subiecte în articol: Marea Unire de la Marea Neagră