x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cu cat cresc factura si pretul la gaze naturale

Cu cat cresc factura si pretul la gaze naturale

10 Ian 2018   •   07:10
Cu cat cresc factura si pretul la gaze naturale

Preţul gazelor naturale pentru populaţie va creşte, începând de miercuri, cu aproximativ 5,6% în medie, la nivel naţional, susţin reprezentanţii Federaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), în timp ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunţat că a decis majorarea preţului reglementat la gaze, fără a preciza procentul de creştere.

 

"Ca urmare a creşterii costului de achiziţie a gazelor naturale pe care furnizorii îl plătesc producătorilor de gaze naturale, ANRE a decis, în conformitate cu metodologia în vigoare, majorarea preţului final al gazelor naturale pentru populaţie în medie cu aproximativ 5,6%, începând cu data de 10 ianuarie. Acest procent de creştere variază de la un furnizor la altul", spun reprezentanţii ACUE.

Aceştia reamintesc că, începând cu 1 aprilie 2017, preţul cu care furnizorii cumpără gazul de la producătorii interni nu mai este stabilit de autorităţi, fiind rezultatul evoluţiei cererii şi ofertei din piaţă. "Subliniem că această ajustare de preţ a fost cauzată exclusiv de majorarea costurilor de achiziţie a gazelor din producţia internă, tariful de distribuţie şi marja de furnizare rămânând neschimbate", se mai arată în comunicatul ACUE.

ANRE a emis, luni, un comunicat de presă în care arăta că a decis majorarea preţului reglementat la gaze din 10 ianuarie, însă fără a preciza procentul de creştere.

Reprezentanţii instituţiei au explicat faptul că, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piaţă, pe baza cererii şi ofertei, şi constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) şi, implicit, a preţurilor finale la consumatorii casnici.

Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017. Ulterior, furnizorii au solicitat creşterea acestei valori datorată creşterii preţurilor cu achiziţia gazelor naturale din producţia internă, în conformitate cu prevederile art. 40 din Anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015, privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea CUG.

×
Subiecte în articol: pret factura gaze naturale acue anre