x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Preţurile la energie şi gaze, îngheţate

Preţurile la energie şi gaze, îngheţate

de Adrian Stoica    |    30 Ian 2019   •   12:30
Preţurile la energie şi gaze, îngheţate

Preţul energiei şi al gazelor naturale pentru consumatorii casnici în regim reglementat nu vor creşte până în anul 2022, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018 privind măsuri fiscal-bugetare, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Astfel, în perioada 01.03.2019 - 28.07.2022 preţul energiei electrice va fi îngheţat, iar pentru gazele naturale această perioadă este 01.01.2019 - 28.02.2022.

Consumatorii de energie electrică şi de gaze naturale care au încheiat contracte pe piaţa liberă cu furnizorii de utilităţi pot reveni la preţurile reglementate aprobate de ANRE. În ceea ce priveşte consumatorii casnici de energie electrică care doresc să facă acest lucru se vor adresa furnizorilor de ultima instanţă din zona sa de reţea, având asigurat preţul avizat de ANRE, mai precizează documentul citat. De asemenea, la gaze naturale clientul casnic are dreptul să revină la furnizarea reglementată, el urmând să se adreseze furnizorului care are obligaţie încheierii unui contract aferent furnizării gazelor naturale în regim reglementat la preţul aprobat de ANRE. "Pentru a afla care este furnizorul de gaze naturale care are obligaţia să îi asigure furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, clientul casnic se poate adresa furnizorului actual, care are obligaţia să îl informeze în acest sens. Preţurile la care se realizează furnizarea gazelor naturale în regim reglementat sunt aprobate de ANRE, diferenţiat pentru fiecare furnizor si pentru fiecare categorie de clienţi stabilită în funcţie de modul de racordare la un obiectiv din sectorul gazelor naturale şi de consumul anual, şi sunt publicate de către fiecare furnizor pe pagina proprie de internet", au mai arătat oficialii ANRE.

 

 

×
Subiecte în articol: pret energie electrica