x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Prietenii virtuali pot fi hoți profesioniști

Prietenii virtuali pot fi hoți profesioniști

de Diana Scarlat    |    19 Iun 2018   •   17:35
Prietenii virtuali pot fi hoți profesioniști
Sursa foto: Corepics/corepics - Fotolia

Statisticile Poliției arată că, în această perioadă, cea mai mare pondere a infracțiunilor o au furturile, reprezentând aproape jumătate din totalul faptelor penale, iar victimele au un rol foarte important, atunci când își divulgă secretele. Pe timpul vacanțelor, procentul furturilor din locuințe crește cu circa 20%.

Multe vedete, dar și patroni ai unor firme, politicieni sau alte persoane cu o situație materială bună au devenit victime ale hoților, după ce s-au lăudat pe Facebook, fie cu imagini din casă, fie cu fotografii din concedii, la care au adăugat informații despre perioada în care vor fi plecați de acasă. Cei mai mulți dintre păgubiți au constatat că, deși nu li s-a furat tot din casă, au dispărut exact obiectele de valoare pe care le-au expus publicului larg, pe internet, de unde s-a tras ușor concluzia că hoții au știut exact ce vor să fure, dar și locul în care găsesc obiectele. Polițiștii s-au confruntat, în ultimul timp, cu spargeri în serie, în zonele rezidențiale de lux, iar modul de operare al hoților a evoluat, ținând pasul cu tehnologia. „În perioada concediilor, hoții sunt foarte atenți la programul celor pe care-i vizează. Cei care pleacă în concediu ar trebui să-și ia măsuri de siguranță și să roage vecinii, în măsura în care este posibil, să fie atenți la eventualele semne care arată că cineva străin a pătruns în locuință. Hoții pot studia timp îndelungat programul victimelor, pentru a stabili în ce zi și la ce oră ar putea acționa. Dar cel mai ușor le este să studieze paginile de Facebook, unde foarte mulți își postează activitățile, cu foarte multe amănunte”, explică specialistul criminolog Dan Antonescu.

 

Factori favorizanți pentru infracțiuni

Scăderea pedepselor, conform ultimelor modificări legislative, preum și facilitățile care li s-au acordat deținuților după intrarea în vigoare a recursului compensatoriu, îi încurajează pe hoți să acționeze, știind că nu vor avea prea mult de plătit, dacă vor fi prinși. În acest context, comunitățile online, la care mulți au acces chiar în penitenciare - chiar dacă este interzis și se pedepsește penal - le oferă informații valoroase despre perioadele de concediu ale potențialelor victime, adresele la care locuiesc cei vizați, starea lor materială și chiar poziționarea, în locuințe a unor obiecte de valoare, care apar în fotografiile postate chiar de victime. 

„Adulții înțeleg mai repede de ce nu este bine să se confeseze pe rețelele de socializare, dar ar trebui să fie atenți și la conversațiile copiilor, care pot divulga anumite lucruri unor necunoscuți sau chiar nor prieteni care ar putea povesti altor persoane”, spune criminologul Dan Antonescu.

×
Subiecte în articol: hoti virtuali