x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Primăria sectorului 3 eliberează de astăzi certificate urbanistice on-line

Primăria sectorului 3 eliberează de astăzi certificate urbanistice on-line

23 Aug 2017   •   13:42
Primăria sectorului 3 eliberează de astăzi certificate urbanistice on-line

Primăria Sectorului 3 eliberează, în premieră pentru Bucureşti, certificate de urbanism în format on-line, precum şi prelungiri de certificate de urbanism şi de autorizaţii de construire, informează un comunicat de presă al instituţiei.

Astfel, începând de miercuri locuitorii Sectorului 3 nu mai sunt obligaţi să ajungă la sediul instituţiei pentru a depune documentaţia necesară obţinerii unui certificat de urbanism, ci o pot face şi prin intermediul internetului.

Cei peste 67.000 de bucureşteni din Sectorul 3 care şi-au creat deja cont pe platforma www.ghiseul.ro pot utiliza direct platforma http://edirect.e-guvernare.ro fără să-şi mai creeze un cont nou.

Stadiul soluţionării cererii poate fi urmărit pe platforma http://edirect.e-guvernare.ro la secţiunea Solicitările mele (folosind numărul PISEG).

După soluţionarea cererii şi urcarea documentelor de către Direcţia de specialitate pe platforma http://edirect.e-guvernare.ro, cetăţeanul primeşte prin e-mail un mesaj prin care este înştiinţat că cererea i-a fost rezolvată. Documentul final poate fi descărcat de pe platformă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: certificate urbanism online