x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Psihopedagogia, obligatorie pentru toţi dascălii

Psihopedagogia, obligatorie pentru toţi dascălii

de Monica Cosac    |    15 Oct 2019   •   18:50
Psihopedagogia, obligatorie pentru toţi dascălii
Sursa foto: dolgachov/Getty Images/iStockphoto

Începând de anul viitor, cursurile psihopedagogice devin obligatorii pentru cei care vor să intre în învățământ. Mai mult, vor fi verificaţi de ispectoratele şcolare toți profesorii debutanţi, adică cei care au intrat în sistem în ultimii şase ani.

Viitorii dascăli trebuie să aibă finalizată pregătirea psihopedagogică, potrivit proiectului metodologiei de mobilitate pentru personalul didactic în anul școlar 2020-2021, pus în dezbatere de Ministerul Educației. În prezent, metodologia stipulează că cei care nu aveau încă modulele pedagogice absolvite sunt obligați să le finalizeze în maximum un an de la angajarea într-o școală, însă nu există și o prevedere care să impună verificarea lor. Conform noii metodologii, Inspectoratele școlare vor avea sarcina ca, până pe 30 ianuarie 2020, să verifice dacă profesorii debutanți, angajați începând cu 1 septembrie 2012 şi până în prezent, au aceste cursuri psihopedagogice. Cine nu a finalizat pregătirea psihipedagogică, indiferent de vechimea în sistem, nu poate participa la Titularizare în 2020. 

 

 

×
Subiecte în articol: psihopedagogia profesori şcoli