x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Raport FAO: Pădurile lumii scad, dar într-un ritm mai lent

Raport FAO: Pădurile lumii scad, dar într-un ritm mai lent

de L. Budin    |    16 Iun 2020   •   10:41
Raport FAO: Pădurile lumii scad, dar într-un ritm mai lent

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) a publicat raportul „Evaluarea resurselor forestiere mondiale 2020”, prin care s-au urmărit peste 60 de variabile legate de păduri, din 236 de ţări şi teritorii, în perioada 1990-2020. A rezultat astfel un tablou cuprinzător despre suprafeţele împădurite ale lumii şi despre modul în care ele evoluează.

 

 

Pădurile ocupă aproape o treime din suprafaţa Pământului, adică circa 4 miliarde de hectare. Cu alte cuvinte, fiecărei persoane de pe planetă îi revin 0,52 ha, deşi, din punct de vedere geografic, suprafeţele acoperite cu arbori nu sunt distribuite egal. Mai mult de jumătate din pădurile lumii (54%) sunt situate în doar cinci ţări: Federaţia Rusă, Brazilia, Canada, SUA şi China.

 

Pierderi de milioane

 

Prima constatare a raportului este că, la nivel mondial, suprafeţele acoperite cu arbori scad. Din 1990 încoace, planeta a pierdut 178 de milioane ha de pădure – o întindere de dimensiunea Libiei.

Rata pierderii nete de pădure a scăzut substanţial în ultimii 30 de ani, datorită unei încetiniri a despăduririi în anumite ţări, la care se adaugă replantări şi extinderi naturale ale zonelor acoperite cu arbori. Rata pierderii nete a scăzut de la 7,9 milioane ha/an, în deceniul 1990-2000, la 5,2 milioane ha/an în 2000-2010 şi la 4,7 milioane ha/an în 2010-2020.

 

Dispar pădurile primare

 

Raportul FAO arată că, în lume, despăduririle continuă, chiar dacă într-un ritm mai lent: se estimează că, din 1990 încoace, s-au pierdut, prin despădurire, 420 de milioane ha de pădure. În ultimii cinci ani, rata anuală a despăduririi a fost estimată la 10 milioane ha, de la 12 milioane ha, cât se înregistra în 2010-2015.

Peste 90%din pădurile lumii s-au regenerat natural, restul fiind plantate. Suprafaţa plantată a crescut cu 123 milioane ha, deşi într-un ritm mai puţin susţinut.

Planeta încă mai are cel puţin 1,11 miliarde de hectare de păduri primare, alcătuite din specii indigene, în care nu există semne vizibile ale activităţi umane. Împreună, trei ţări – Brazilia, Canada şi Federaţia Rusă – găzduiesc 61% din pădurile primare ale lumii. Suprafaţa lor totală a scăzut cu 81 milioane ha în ultimii 30 de ani.

 

În arii protejate

 

Circa o cincime din pădurile lumii cresc în arii protejate, din care o treime în America de Sud. În clasament urmează Africa (27%), Asia (25%) şi Europa (6%). La nivel global, suprafaţa pădurilor aflate în zone protejate a crescut cu 191 milioane ha din 1990 încoace.

Peste 2 miliarde de hectare acoperite cu arbori au planuri de management – este cazul majorităţii pădurilor din Europa. În Africa însă, doar 25% din păduri sunt în această situaţie, şi mai puţin de 20% în America de Sud. Suprafeţele care sunt gestionate după planuri bine stabilite cresc la nivel global, cu 223 de milioane ha din 2000 încoace.

 

 

În lume, 424 milioane ha de suprafeţe acoperite cu arbori sunt alocate pentru conservarea biodiversităţii, 399 milioane ha sunt destinate protecţiei apelor şi solului, iar 186 milioane ha sunt pentru asigurarea serviciilor sociale (recreere, turism, educaţie).

 

 

186.000 ha/an este rata de creştere a suprafeţelor acoperite cu păduri care capătă destinaţia de zone de recreere.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: paduri