x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Reguli noi pentru dezinfecţia din spitale

Reguli noi pentru dezinfecţia din spitale

de Monica Cosac    |    08 Sep 2016   •   19:20
Reguli noi pentru dezinfecţia din spitale
Sursa foto: Jupiterimages/Getty Images

După numeroasele scandaluri legate de infecţiile intraspitaliceşti, descoperite în urma unor anchete jurnalistice după tragedia din Clubul Colectiv, Ministerul Sănătăţii a impus, printr-un ordin de ministru, norme tehnice noi privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în spitale. Potrivit documentului, la achiziţia de produse de curăţenie şi dezinfecţie, toate spitalele vor fi obligate să solicite avizul Comisiei Naţionale de Produse Biocide, dar şi rezultatele testelor de eficacitate pentru produsul respectiv.

Documentul cuprinde, de asemenea, metodele de aplicare a dezinfectanţilor chimici în funcţie de suportul care urmează a fi tratat, metodele de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare, tehnica de lucru şi de interpretare pentru testele care evaluează eficienţa curăţeniei şi a dezinfecţiei, proceduri pentru igiena şi dezinfecţia mâinilor personalului din spitale. Potrivit reprezentanţilor ministerului de resort, Ordinul ministrului Sănătăţii 961/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial şi reprezintă „primul act normativ din pachetul legislativ privind controlul infecţiilor nosocomiale”, iar în perioada imediat următoare, vor fi adoptate şi altele, cu impact direct asupra prevenirii şi controlului infecţiilor asociate îngrijirilor medicale.

Totodată, ordinul stipulează că spitalele sunt obligate să solicite avizul Comisiei de Biocide şi rezultatele testelor de eficacitate pentru fiecare produs de curăţenie şi dezinfecţie pe care îl cumpără. „Produsele biocide tip 1 şi 2 (antiseptice şi dezinfectante chimice), utilizate în unităţile sanitare trebuie să prezinte efect bactericid, fungicid, mycobactericid, virulicid şi sporicid, în funcţie de scopul utilizării. În vederea procurării produselor de curățenie, dezinfecție pentru activitatea proprie toate unitățile sanitare publice și private, indiferent de subordonare, sunt obligate să solicite avizul Comisiei Naționale de Produse Biocide și rezultatele de laborator care au demonstrat eficacitatea acestora și în baza cărora a fost emis avizul”, se precizează în document.

Testele de autocontrol, obligatorii

În privinţa testelor de autocontrol, pe care fiecare unitate sanitară trebuie să le facă în scopul prevenirii apariţiei infecţiilor intraspitaliceşti, acestea vor fi efectuate cu o frecvenţă care trebuie să ţină cont de: zonele de risc din spital, circulaţia germenilor în unitate şi rezultatele screening-ului la pacienţi. „Există o frecvenţă fixă a acestor teste, prevăzută în planul anual de combatere şi prevenire a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, dar se introduce şi obligativitatea de a derula teste de autocontrol ori de câte ori o impune situaţia epidemiologică”, precizează Ministerul Sănătăţii.

×
Subiecte în articol: spitale reguli dezinsectie