Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Horia Colibăşanu este cel mai performant alpinist din istoria României, având în palmares opt din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. Timişoreanul de 37 de ani a cucerit, la propria, lumea. Îşi întreţine familia din meseria sa, de medic stomatolog. Are doi copii mici. Portretul unui tânăr obişnuit, liniştit, la casa lui. Pe munte, însă, Horia se transformă într-un supraom. Literlamente, există doar câţiva oameni pe această planetă care pot face ce a făcut el. Şi ăsta e doar începutul.
„Am început să merg pe munte de când eram mic copil, la început la Sibiu, cu părinţii, la schi. Când eram student, îmi plăcea foarte mult să fiu independent, să ajung singur pe vârf, numai cu rucsacul în spinare. Prima realizare majoră a fost în 1998, când am urcat pe un vârf de 5.600 de metri în Caucaz, a fost primul meu record. Am încercat o dată, nu am reuşit. Am revenit a doua oară şi nu m-am lăsat până am atins vârful”, îşi începe Horia povestea pentru „Jurnalul Naţional”.
Horia a cucerit primul munte de peste 8.000 de metri (optmiar) la vârsta de 27 de ani, în 2004. Şi nu orice optmiar. Vorbim aici despre K2 din Pakistan, cel mai dificil vârf din lume. La 8.611 metri, este al doilea cel mai înalt după Everest şi e cunoscut ca “Muntele Ucigaş”, după rata uriaşă de mortalitate. Timişoreanul l-a urcat fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor. Succesul pe K2 a rămas neegalat şi este considerat cea mai important performanţă din alpinismul românesc.
„Te gândeşti destul de des să renunţi, mai ales în ultima parte a ascensiunii. Vârful se atinge, practic, cu ultimele resurse de energie. Au fost şi expediţii pe care nu am reuşit să le duc până la capăt, dar nu din cauza mea, ci a vremii. Au fost multe momente în care am ajuns în situaţii extrem de periculoase. Odată, am stat şapte zile la peste 7.000 de metri altitudine şi ştiam că trebuie să cobor, vremea nu-mi permitea să merg mai departe. Încerc să evit cât pot pericolul, sunt situaţii limită în care aceasta e cea mai corectă decizie. Nu mi-e simplu să plec în expediţii, e foarte mult de muncă. Când mi-e cel mai greu, când îmi vine să renunţ, mă gândesc cât am de făcut apoi s-o iau de la capăt. Mă motivează munca din spatele proiectului, mă gândesc că nu am decât o şansă să reuşesc”, povesteşte Horia.
Performanţele la peste 8.000 de metri au continuat cu alte premiere naţionale- Dhaulagiri (2007) şi Annapurna (2010) din Himalaya nepaleză, munţi incluşi, ca şi K2, în Top 5 vârfuri mortale din lume.
Când te sui pe acoperişul lumii, discuţiile despre bani par nefireşti, insignifiante. Cu toate acestea, trebuie spus că alpinismul este printre cele mai costisitoare sporturi posibile. O simplă expediţie în Himalaya costă cât o maşină bună. S-au dezvoltat însă şi industrii de nişă, destinate celor extrem de bogaţi. Şi de snobi, deopotrivă. Nu pot exista imagini mai ridicole decât cele ale unui “alpinist” care se plimbă pe Everest cu bucătarul personal după el.
Cu bere scumpă la sticlă şi bucătarul cu tichie după tine, pe Everest: „Denotă foarte mult snobism”
„Din păcate, faţă de fotbal, de exemplu, unde îţi trebuie doar o minge şi o pereche de pantofi, alpinismul e foarte scump. Echipamentul costă mii de lei, iar pe Himalaya, organizarea unei tabere ajunge şi la 10- 15.000 de euro. O expediţie pe Everest poate costa însă şi 40.000 de euro, pentru cei care vor condiţii mai bune şi chiar 80.000 de euro pentru condiţii de lux. Ai cort şi saltea încălzite, mâncare mai bună, jambon spaniol, bere scumpă la sticlă, ai chiar şi un bucătar personal care îţi găteşte. Da, bucătar în toată regula, cu tichie de aia pe cap, pe Everest! Este, evident, o chestiune care denotă foarte mult snobism. S-a dezvoltat, într-adevăr, o industrie de lux şi în alpinism, uneori chiar de super lux. Everestul în sine e o chestie de snobism. Majoritatea merg cu oxigenul la ei, dar ăsta nu mai e alpinism, riscurile sunt foarte mici, e o simplă drumeţie”, ne-a dezvăluit Horia.
Timişoreanul nostru este croit însă din altă fibră, supraomenească. Mulţi spun că folosirea oxigenului suplimentar la escaladare este o formă de dopaj, în timp ce Horia Colibăşanu este recunoscut, la nivel internaţional, pentru practicarea alpinismului pur. Un sportiv de ultraperformanţă, cum foarte puţini sunt la nivel mondial. Toate cele opt ascensiuni ale sale pe optmiari au fost fără oxigen îmbuteliat şi fără şerpaşi. Nu degeaba Horia Colibăşanu este singurul alpinist român care a primit distincţia “Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul şi cel mai prestigios club montan din lume.
Pe 16 mai 2017, Horia reuşea încă o performanţă uriaşă pentru alpinismul românesc: a cucerit vârful Everest (8.848 metri), cel mai înalt de pe planetă, aşa cum ne obişnuise- fără oxigen şi fără şerpaşi. Ascensiunea a durat 12 ore, iar cea de-a 19-a expediţie internaţională a timişoreanului a însemnat un succes răsunător. De data aceasta, România a ştiut să-şi aprecieze valorile, iar pe 14 iunie 2017 Klaus Iohannis l-a decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României în grad de Cavaler”, cea mai înaltă distincţie pe care o poate acorda preşedintele României.
Şi-a pierdut prietenul în cea mai mare operaţiune de salvare din istoria Himalayei
Muntele cere însă şi sacrificii, iar Horia a supravieţuit la limită expediţiei cu final tragic din Annapurna, din 2008. Şi-a pierdut atunci prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa. A fost un moment de cotitură pentru Horia. Elizabeth Hawley, cea mai bună deținătoare a evidenței expedițiilor himalayene, își amintește: "Horia și-a pus propria viață în pericol rămânând timp de 72 de ore, la peste 7.400 m altitudine, cu colegul lui grav bolnav, Iñaki Ochoa, în condițiile în care el însuși devenise grav bolnav din cauza altitudinii la care se aflau". Horia a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei. Bazată pe această poveste adevărată, Arena Comunicación din Spania şi televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar “Pura Vida/ The Ridge”, câştigător la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian.
“Trăiesc din meseria mea. Alpinismul este doar un hobby”
Cu toată gloria cucerită, Horia nu-şi poate hrăni cei doi copii din medalii. Când se întoarce pe pământ dintre nori, tânărul îşi îmbrăţişează familia şi prietenii, apoi pleacă la muncă, la cabinet. “Nu te poţi întreţine din alpinism. În cel mai bun caz, ai un câştig de imagine, mai câştig ceva şi din speech-urile pe care sunt invitat să le ţin, dar e imposibil de trăit numai din alpinism în România. Eu trăiesc din meseria mea, sunt medic stomatolog de profesie. Alpinismul rămâne doar un hobby”, ne-a spus Horia.
A cucerit Everestul cu slana de acasă
Un supersportiv ai crede că mănâncă tot felul de ciudăţenii sintetice, care să-i stimuleze ultraperformanţele. Cu toate acestea, un alpinist pur precum Horia urcă optmiar după optmiar, în condiţii inimaginabil de vitregi, cu merinde aduse de acasă. Fie Himalaya cât de grea, tot mai bună-i slana din România! “Mănânc orice când urc pe munte, dar fără chimicale la altitudini mari. Pe Himalaya mâncam slănină, ceapă, caşcaval, îmi aduceam ce îmi plăcea şi acasă. Important e să-ţi placă”, ne dezvăluie Horia Colibăşanu.
„Nu-mi doresc să se facă şi copiii mei alpinişti. Aş fi mult mai liniştit”
Horia şi-a cucerit dreptul de a ne privi pe toţi de sus, în sensul cel mai propriu al cuvântului. Românul despre care toată lumea vorbeşte la superlativ se gândeşte însă şi la copiii săi, Horia şi Ştefan, de opt şi şase ani. Micuţilor le place să facă ce văd la tata, s-au obişnuit cu plecările lungi de acasă, dar Horia i-ar vrea mai potoliţi în viaţă. Mai pe acasă, mai cu înotul, nu pe munţi. Nu vrea să-i urmeze exemplul, ar fi mult mai liniştit să-i ştie în siguranţă. „Am doi copii mici, dar ei ştiu deja când plec pe munte, s-au obişnuit. De multe ori, îi iau cu mine, nu mai e ceva deosebit pentru ei. Pe băiatul cel mare l-am trimis deja la înot, sper să se ţină de asta, pentru că nu-mi doresc neapărat să se facă şi copiii mei alpinişti, aş fi mult mai liniştit. Dar erau extrem de încântaţi când i-am dus la căţărare, când i-am pus pe coardă”, mărturiseşte Horia.
Visul vieţii lui: “Ar putea fi comparat cu un record mondial sau olimpic”
Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611 metri), Manaslu (8.163 metri), Dhaulagiri (8.167 metri), Shishapangma (8.027 metri), Annapurna (8.091 metri), Makalu (8.463 metri), Lhotse (8.516 metri) şi Everest (8.848 metri). Mai are şase şi bifează toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. Apoi, îşi va realiza visul de-o viaţă: crearea unui traseu nou, numai al lui, pe Himalaya. “Principalul meu obiectiv e să urc toate vârfurile de peste 8.000 de metri din lume. Am urcat opt până acum, mai am şase. Iar ca proiect personal, am o mare ambiţie: să realizez o rută nouă în Himalaya. S-a mers până acum cam peste tot, n-au mai rămas decât cele foarte grele. Un traseu doar al meu pe Everest ar putea fi comparat cu un record mondial sau olimpic”, susţine Horia Colibăşanu.
