x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social România nu prinde podiumul celor mai corupte ţări UE

România nu prinde podiumul celor mai corupte ţări UE

de Cristian Anton    |    30 Ian 2019   •   12:38
România nu prinde podiumul celor mai corupte ţări UE

România este a patra cea mai coruptă ţară din UE, pe locul 24 din 28, potrivit raportului anual al Transparency International pentru 2018. Mai corupte decât noi sunt Bulgaria, Grecia şi Ungaria. Pe plan mondial, România a coborât pe locul 61, faţă de 59 cât era în 2017. Transparency International clasifică în fiecare an 180 de ţări în funcţie de nivelul lor de percepţie asupra corupţiei în sectorul public. 

Indicele Transparency International foloseşte o scală de la 0 la 100, în care 0 puncte înseamnă un grad extrem de ridicat de corupţie, iar 100 de puncte, lipsa corupţiei. La nivelul celor 28 de state ale Uniunii Europene, România (47 de puncte) se situează pe locul 24. Primele trei poziţii privind percepţia asupra corupţiei ridicate sunt ocupate de Bulgaria (42 de puncte), Grecia (45) şi Ungaria (46 de puncte). La nivel mondial, România a pierdut două poziţii, de la 59 în 2017 la 61 în 2018. Scorul României s-a redus de la 48 de puncte din 100 în 2017 la 47 de puncte din 100 în 2018.

România este mai coruptă decât Malaezia, Mauritius şi Rwanda, dar mai “curată” decât Turcia, Argentina şi China.

Statele Unite, cu un scor de 71 de puncte din 100 (în scădere cu patru puncte), ies pentru prima dată după 2011 din primele 20 de ţări în care percepţia asupra corupţiei este cel mai puţin acută, conform acestui raport anual al Transparency International, organizaţie cu sediul la Berlin. SUA ocupau în 2017 poziţia 16, iar în 2018 a pierdut patru locuri, ajungând pe 22. 

Ţările nordice, cel mai puţin corupte

Primele poziţii din clasament rămân dominate, ca în anii precedenţi, de ţările nordice. Danemarca ocupă primul loc, urmată de Noua Zeelandă, Finlanda, Singapore, Suedia şi Elveţia. Somalia rămâne în coada clasamentului (locul 180), imediat deasupra sa fiind Siria (179), Sudanul de Sud (178), Yemenul (177) şi Coreea de Nord (176). Printre recomandări, Transparency International le cere guvernelor să apere libertatea presei şi să susţină organizaţiile societăţii civile care se luptă să monitorizeze cheltuielile publice. 

 

×