x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Românii consumă droguri de la 10 ani

Românii consumă droguri de la 10 ani

de Monica Cosac    |    24 Ian 2019   •   12:37
Românii consumă droguri de la 10 ani
Sursa foto: LUCIAN ALECU

Tot mai mulți copii din România experimentează consumul de droguri de la vârste tot mai fragede, atrag atenţia reprezentanții Agenției Naționale Antidrog (ANA). Potrivit acestora, în ţara noastră, vârsta medie de debut în consumul de droguri este de 10-11 ani, iar cel mai consumat drog este canabisul.

„Vârsta de debut în consumul de droguri, și aici depinde evident de substanță, este undeva la 10-11 ani, mai scăzută decât la alcool și tutun. În ceea ce privește categoriile de vârstă vulnerabile, dacă facem o comparație, și analizăm populația pe 15-64 de ani, constatăm că grupa cea mai vulnerabilă este cea de 15-24 de ani”, a declarat, ieri, Diana Șerban, șef serviciu în cadrul Direcției pentru Reducerea Cererii de Droguri din ANA. Potrivit acesteia, un studiu realizat la nivel european pe elevii de 16 ani, arată o prevalență a consumului de droguri de 15,6%.

În privinţa celor mai vulnerabile categorii, acestea sunt diferite în funcţie de tipul de droguri consumat. „Dacă vorbim de consumul de opiacee, vorbim de zona defavorizată din punct de vedere al venitului și al condițiilor de viață, dar și din punct de vedere al familiei și al apartenenței la educație. Dacă vorbim de alte tipuri de substanțe, mai scumpe, cum este cocaina, aici vorbim de consum în zone unde puterea economică este mai ridicată”, explică Diana Şerban.

 

 

×
Subiecte în articol: copii droguri