x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Românii se pregătesc de o nouă minivacanță

Românii se pregătesc de o nouă minivacanță

de Theodora Şutiu    |    03 Aug 2018   •   09:09
Românii se pregătesc de o nouă minivacanță
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Primul-ministru, Viorica Dăncilă, a anunțat că bugetarii vor avea liber trei zile la jumătatea lunii august 2018. Concret, este vorba despre ziua de 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, zi liberă prin lege, la care se vor adăuga încă două zile libere: pe 16 și 17. Ele vor fi urmate de zilele libere din weekend.

"Avem o veste bună şi pentru angajaţii din sectorul public. Vor avea o mică vacanţă în a doua parte a lunii august, pentru că ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, este zi liberă, stabilim ca şi 16 şi 17 august să fie zile nelucrătoare, pentru a le oferi românilor câteva zile de odihnă. Vor face excepţie locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă, precum şi magistraţii şi personalul din instanţele judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termene în 16 şi 17 august”, a anunţat Dăncilă.

Următoarea zi liberă a bugetarilor va fi, la sfârşitul lunii noiembrie, de Sfântul Apostol Andrei. A doua zi, pe 1 Decembrie, nu se va lucra, fiind Ziua Naţională a României, asfel încât angajaţii din sectorul public se vor bucura de un weekend prelungit de trei zile. 

×
Subiecte în articol: minivacanţa adormirea maicii domnului