x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social A fost stabilit mecanismul restituirii donaţiilor pentru "Cuminţenia Pământului"

A fost stabilit mecanismul restituirii donaţiilor pentru "Cuminţenia Pământului"

29 Dec 2016   •   15:11
A fost stabilit mecanismul restituirii donaţiilor pentru "Cuminţenia Pământului"

Guvernul a stabilit, în şedinţa de joi, mecanismul de restituire a donaţiilor pentru opera de artă "Cuminţenia Pământului", informează Executivul într-un comunicat transmis Agerpres. Astfel, sumele donate în vederea achiziţionării de către stat a sculpturii lui Constantin Brâncuşi vor putea fi restituite integral donatorilor până la data de 31 decembrie 2017. 

Decizia a fost luată printr-o hotărâre de guvern, în condiţiile în care, potrivit OUG 10/2016, dacă până la 31 octombrie 2016 statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii, sumele colectate se restituie donatorilor. 

Hotărârea stabileşte condiţiile, etapele şi termenele pentru procedura de restituire a donaţiilor, precum şi modelul cererii de restituire. De asemenea, reglementează modalitatea de suportare a comisioanelor, precum şi a diferenţelor de curs valutar aferente restituirii donaţiilor, care vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. 

Potrivit comunicatului, sumele colectate în lei vor fi restituite pe bază de ordin de plată din contul de disponibilităţi deschis de Ministerul Culturii la Trezoreria Statului şi/ sau din conturile în lei deschise la instituţiile de credit. În ceea ce priveşte sumele colectate în valută, acestea vor fi restituite tot pe bază de ordin de plată din conturile în valută deschise de Ministerul Culturii la instituţiile de credit. 

În cazul donaţiilor prin SMS sau prin liniile de telefonie fixă, Ministerul Culturii va încheia acorduri scrise cu cei patru operatori de telefonie mobilă şi cu integratorul tehnic. 

"Operatorii de telefonie mobilă au fluxuri diferite de decontare a sumelor, ceea ce presupune termene diferite de încasare efectivă a banilor şi transferul lor în conturile Ministerului Culturii. Mecanismele de decontare de către operatorii de telefonie mobilă a sumelor donate prin SMS presupun fluxuri diferite de decontare a acestora, respectiv încasarea efectivă a sumelor donate doar odată cu plata facturilor emise de către operatorii de telefonie mobilă către beneficiarii acestor servicii", precizează Guvernul. 

Sumele provenind din SMS-uri şi din numerele liniilor de telefonie fixă neîncasate până la 31 ianuarie 2017 nu vor mai fi transferate către Ministerul Culturii, urmând a fi returnate către donatori direct de către operatorii de telefonie mobilă. 

Donatorii care nu pot fi identificaţi pot depune la Ministerul Culturii, până pe 31 octombrie 2017, o cerere de restituire a sumelor, însoţită de copii ale documentelor de plată. 

Hotărârea de Guvern reglementează şi situaţia persoanelor fizice sau juridice care au făcut donaţii şi nu doresc restituirea acestora. Acestea îşi pot exprima opţiunea, în mod expres, în scris, către Ministerul Culturii, până la 31 martie 2017. 

La campania publică pentru achiziţionarea operei sculptorului Constantin Brâncuşi au participat peste 100.000 de donatori, fiind colectată suma de 1.273.668 euro, aminteşte Biroul de presă al Executivului.

×
Subiecte în articol: cumintenia pamantului guvern