x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Șase cazuri de Covid-19, la Biserica Sf. Dumitru din Capitală

Șase cazuri de Covid-19, la Biserica Sf. Dumitru din Capitală

25 Mar 2020   •   20:29
Șase cazuri de Covid-19, la Biserica Sf. Dumitru din Capitală
Sursa foto: pixabay.com

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că toate cele 6 persoane infectate cu Covid-19, 2 preoţi, 2 diaconi, un cântăreţ şi încă o angajată, sunt internate în spital, sub supraveghere medicală.

Bănescu a mai spus că a fost făcută deja ancheta epidemiologică şi toţi clericii de la acea parohie sunt acum în izolare la domiciliu.

„Este vorba despre biserica parohiei Sf. Dumitru Colentina, unde iniţial a fost depistat pozitiv cântăreţul bisericesc. Ancheta epidemiologică declanşată imediat a dus la izolarea şi testarea tuturor clericilor de la această parohie şi a doamnei de la lumânări. Ulterior au fost depistaţi pozitiv toţi cei testaţi: doamna de la lumânări, doi preoţi şi doi diaconi. Arhiepiscopia a luat prompt toate măsurile care se impuneau", a spus Vasile Bănescu.

Vasile Bănescu a precizat că biserica şi curtea acesteia au fost dezinfectate de mai multe ori.

„Ultima slujbă la care au mai participat credincioşi, duminica trecută, a fost ţinută afară şi a fost oficiată de un preot nou desemnat pentru această parohie", a adăugat Vasile Bănescu.

(sursa: Mediafax)

×