x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Se cere capul lui Răducă

Se cere capul lui Răducă

25 Iul 2019   •   11:45
Se cere capul lui Răducă

Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, dar şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu cer conducerii Facultăţii de Teologie înlăturarea din funcţia de prodecan a profesorului Vasile Răducă. Măsura vine după ce preotul a făcut, în timpul unei emisiuni de la Radio Trinitas, postul Patriarhiei, o serie de declaraţii revoltătoare.

Printre altele, Răducă a declarat că, “în Islam, femeia este considerată o lighioană care nu face altceva decât plăcere bărbatului” și că atunci când un viol se soldează cu graviditate e posibil să fie “vorba de un viol la care ai consimțit și care ți-a plăcut să se repete”. Andronescu a cerut public comisiei de etică a Universităţii Bucureşti să ia măsuri pentru a remedia situaţia creată: “Sugerez Universităţii să analizeze mai în profunzime cazul şi sigur să adauge şi alte măsuri. Pur şi simplu mă oripilează. Pe scurt dacă mă întrebaţi pe mine, eu v-aş răspunde într-un mod foarte tranşant: nu are ce căuta ca profesor într-o Universitate, cu atât mai mult într-o Facultate de Teologie”, a mai spus Andronescu. La ședința CNA unde a fost prezent, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat că Patriarhia de detaşează radical de absolut toate afirmațiile făcute de Răducă, pentru că acestea nu reprezintă în niciun fel un punct de vedere ortodox și instituțional.

×
Subiecte în articol: Vasile Răducă