x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sediul PSD sector 2 a fost vandalizat

Sediul PSD sector 2 a fost vandalizat

26 Iun 2018   •   15:41
Sediul PSD sector 2 a fost vandalizat

Sediul PSD sector 2 a fost vandalizat în noaptea de luni spre marţi, a confirmat pentru AGERPRES preşedintele de filială, Rodica Nassar. 

"Este vorba despre vandalism în sensul în care cu vopsea de diferite culori a fost mâzgălit sediul. A fost desenată svastica nazistă pe fereastra sediului, iar pe sediu au fost scrise cuvinte unele greu de reprodus, altele gen: 'Plecaţi!' ", a precizat Nassar. 

Ea a arătat că este a doua oară când se întâmplă acest lucru. 

"S-a mai întâmplat în primăvară. Atunci am făcut poze, după care am curăţat sediul şi am fost convinşi că nu se va mai repeta un asemenea incident. Din păcate, azi noapte - nu ştiu dacă este vorba despre aceiaşi sau alţi indivizi - au vopsit iar sediul", a spus ea. 

Rodica Nassar a menţionat că a fost depusă deja o plângere către organele abilitate. 

Totodată, aceasta a mai relatat un incident. "Săptămâna trecută a mai intrat un individ în sediu care ne-a înjurat pe toţi", a mai spus Nassar.

×
Subiecte în articol: sediul PSD sector 2 vandalizat