x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Senatul a aprobat ordonanța de organizare a recensământului populației

Senatul a aprobat ordonanța de organizare a recensământului populației

10 Mar 2020   •   09:47
Senatul a aprobat ordonanța de organizare a recensământului populației
Sursa foto: pixabay.com

Senatorii au aprobat ordonanţa de urgenţă pentru organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021.

Potrivit comisiei de administraţie, actul normativ este necesar pentru a putea desfăşura activităţile de pregătire şi organizare a recensământului populaţiei şi locuinţelor, astfel încât recenzarea populaţiei să poată avea loc în anul 2021, an prevăzut ca obligatoriu pentru desfăşurarea acestui recensământ în statele membre ale UE.

Acţiunile de pregătire şi organizare a recensământului se întind pe o perioadă de doi ani.

Proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă se află acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Ultimul recensământ al populaţiei şi locuinţelor din România a avut loc în 2011, iar rezultatul a fost prezentat un an mai târziu. Atunci numărul cetățenilor români se ridica la 20.121.641 de persoane, 51,4% din total fiind femei.

Mediafax

×
Subiecte în articol: senat recensamantul populatiei