x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sibiu: dialog pe tema anti-hărţuire la locul de muncă

Sibiu: dialog pe tema anti-hărţuire la locul de muncă

de L. Budin    |    18 Oct 2019   •   18:00
Sibiu: dialog pe tema anti-hărţuire la locul de muncă
Sursa foto: CalinCovaci

Ieri, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. a organizat la Sibiu conferinţa „Angajatori pentru respect – Politici anti-hărțuire la locul de muncă”. Scopul a fost iniţierea unui dialog cu angajatorii din domeniul public şi privat, despre bunele practici în asigurarea unui mediu de lucru respectuos şi fără discriminare.

În luna aprilie a acestui an, Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei si bărbați. Leagea prevede ca angajatorii să elaboreze politici interne de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale şi a discriminării pe criterii de sex la locul de muncă, și să numească un angajat cu atribuții în domeniu. Întâlnirea de ieri, de la Sibiu, a avut tocmai rolul de a demara discuţiile legate de implementarea acestor norme. „La eveniment, la care au participat şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai primăriei municipiului, au fost prezenţi 19 angajatori. Însă şi cei care nu au putut să ajungă la întâlnire şi-au manifestat interesul pentru subiect. Cu aceştia vom avea conversaţii ulterioare”, ne-a declarat Georgiana Epure, coordonator proiect A.L.E.G.

Un fenomen răspândit

Hărţuirea sexuală este un fenomen larg răspândit, deși rareori raportat, care se manifestă prin comportamente cu conotaţie sexuală, exprimate fizic, verbal sau nonverbal, spun cei de la A.L.E.G. Demnitatea victimelor este lezată şi se creează un mediu de lucru intimidant, ostil, umilitor.

Conform studiilor realizate în ultimii 16 ani, în România, majoritatea covârșitoare a persoanelor hărţuite sexual la locul de muncă e alcătuită din femei. Cele mai afectate sunt cele cu vârsta între 16 și 30 de ani, din mediul urban, cu studii superioare și care lucrează în firme din domeniul serviciilor. Cel mai adesea, hărțuirea vine din partea unei persoane ierarhic superioare. Abuzurile lasă urme pe termen lung asupra persoanelor implicate, scad performanţele angajaţilor, ceea ce înseamnă atât costuri sporite pentru angajatori, cât şi afectarea capitalului lor de imagine. De aceea angajatorii trebuie să ştie care sunt noutăţile legislative pe tema hărţuirii sexuale şi să le pună în practică.

 

Consultanţă pentru angajatori

Cei de la A.L.E.G. spun că sunt dispuşi să organizeze sesiuni de informare în companii şi firme. „Noi putem oferi consultanţă angajatorului pentru a discuta mecanismele de raportare, în eventualitatea în care există victime ale hărţuirii. Iar victimelor le putem oferi sprijin psihologic - asta facem de 11 ani cu femeile care suferă de pe urma violenţei -, ghidându-le către instituţiile care au capacitatea de a le soluţiona problema”, a precizat Georgiana Epure. Tot ieri a fost lansată o expoziţie itinerantă  despre drepturile femeilor, pe care angajatorii o pot găzdui temporar în sediile lor, pentru a-şi informa angajaţii pe tema non-discriminării.

De 14 ani, asociaţia sibiană A.L.E.G. organizează, la mijloc de octombrie, Festivalul Egalităţii de Gen.

×
Subiecte în articol: hartuire locul de munca