x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sindicaliștii din Poliție, la masa negocierilor cu doi miniștri și un secretar al MFP

Sindicaliștii din Poliție, la masa negocierilor cu doi miniștri și un secretar al MFP

25 Mar 2017   •   16:20
Sindicaliștii din Poliție, la masa negocierilor cu doi miniștri și un secretar al MFP

O delegaţia a sindicaliştilor din Poliţie, care protestează în Piaţa Victoriei, se află la discuţii, la Palatul Victoria, cu ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, şi cu secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Daniela Pescaru. Discuţiile au loc în contextul în care circa 3.000 de poliţişti protestează în faţa Guvernului, cerând, printre altele, majorări salariale. 

Acţiunea de protest a început la ora 10:00, cu un miting în faţa Ministerului Afacerilor Interne, iar în jurul orei 11:45 protestatarii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei. Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România şi PRO LEX, însă sunt aşteptaţi să participe şi poliţişti neafiliaţi sau afiliaţi altor sindicate, atât din Bucureşti cât şi din ţară. 

Conform unui comunicat remis Agerpres de organizatori, poliţiştii solicită emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20% şi calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiţii grele, pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale lucrate) la salariul funcţiei de bază, de la 1 aprilie 2017. 

De asemenea, în cadrul aceleiaşi ordonanţe, liderii de sindicat consideră că trebuie să se regăsească şi plata asigurării serviciului de intervenţie prin chemări de la domiciliu, cu 40% din salariul de funcţie, la fel ca în cazul medicilor. 

O altă revendicare priveşte eliminarea plafonului de 30% din salariul funcţiei de bază pentru sporuri, compensaţii, prime şi indemnizaţii individuale, dar şi acordarea unei majorări de 100% (faţă de 75% cât este acum) pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. 

Protestul organizat sâmbătă, de Ziua Poliţiei Române, a fost precedat, joi şi vineri, de mitinguri în faţa MAI.

×
Subiecte în articol: măi Carmen Dan sindicate politie