x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sindicatul polițiștilor amenință cu protestele pentru că nu li s-au mărit salariile

Sindicatul polițiștilor amenință cu protestele pentru că nu li s-au mărit salariile

10 Feb 2017   •   14:27
Sindicatul polițiștilor amenință cu protestele pentru că nu li s-au mărit salariile
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România (SNAPR) cere ministrului de Interne calcularea salariilor conform HG 1/2017.


SNAPR spune într-un comunicat că personalul MAI este singura categorie bugetară care a rămas la salarizarea de la nivelul anului 2009.


Sindicaliștii spun că în cazul în care drepturile lor salariale nu vor fi respectate vor apela la proteste de stradă și cer o întâlnire cu ministul de resort, ministrul Finanțelor, premierul, președintele Senatului și Camerei Deputaților.
 

×