x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sistemul informatic al cardului de sănătate, nefuncțional de 3 zile

Sistemul informatic al cardului de sănătate, nefuncțional de 3 zile

12 Oct 2016   •   15:27
Sistemul informatic al cardului de sănătate, nefuncțional de 3 zile

Ministerul Sănătăţii va găsi alte soluţii în cazul în care sistemul informatic al cardului naţional de sănătate nu va putea fi reparat, una dintre acestea fiind "relaxarea limitărilor" din contractul cadru prin modificarea unei hotărâri de guvern, a declarat ministrul Vlad Voiculescu, miercuri, într-o conferinţă de presă.

"Dacă nu putem repara sistemul informatic, atunci nu o să rămână toată ţara blocată, o să găsim alte metode. Sunt în contact permanent cu preşedintele CNAS, cunosc problema, avem un grup de lucru care se ocupă de asta. Ce facem în acest moment este să ne uităm la posibile soluţii şi aceste posibile soluţii cuprind atât o soluţie informatică, cât şi o soluţie care nu ţine de sistemul informatic, dacă nu suntem în stare să îl reparăm pe ăsta destul de curând", a explicat ministrul.

El a afirmat că nu este o soluţie înlocuirea sistemului informatic.

Potrivit ministrului Vlad Voiculescu, în cazul în care nu va fi rezolvată problema informatică, una dintre soluţiile care ar putea fi adoptate se referă la "relaxarea limitărilor" din contractul cadru printr-o modificare legislativă.

"Problema informatică este una gravă, problema informatică îşi caută rezolvarea chiar acum. Pe de altă parte, dacă problema informatică nu va putea fi rezolvată foarte curând, vom avea în vedere alte măsuri. Luăm în considerare, conform discuţiilor pe care le-am avut cu preşedintele CNAS, inclusiv modificarea HG care cuprinde contractul cadru pentru a ne asigura că pacienţii îşi pot primi medicamentele iar medici pot raporta. Există nişte limitări în contract pe care s-ar putea să trebuiască să le relaxăm dacă sistemul informatic pe care l-am pus la dispoziţia spitalelor, a medicilor de familie şi a farmaciilor nu funcţionează. Dacă statul are o problemă informatică, asta nu înseamnă că oamenii trebuie să rămână fără medicamente sau spitalele fără să poată să deconteze servicii", a arătat ministrul.

Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate este nefuncţional începând de luni. AGERPRES

×
Subiecte în articol: card de sanatate