x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Şoferii fără rovinietă pot scăpa de amendă

Şoferii fără rovinietă pot scăpa de amendă

07 Feb 2018   •   11:03
Şoferii fără rovinietă pot scăpa de amendă
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Şoferii care are circulă fără rovinietă nu vor mai putea fi sancţionaţi în intervalul cuprins între data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia, potrivit unui proiect de lege adoptat, ieri, de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Totodată, apar modificări şi în ceea ce priveşte prescrierea sancţiunii, în sensul că amenda se prescrie dacă şoferul nu e informat timp de 4 luni. Procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei şi nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare. Legea intră în vigoare la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

 

 

×
Subiecte în articol: soferi fara rovinieta neamendati